Cod portocaliu de inundații pe râul Cibin

Începând de joi, de la ora 12.00 și până mâine 21 mai 2021, ora 12.00, a fost instituit COD PORTOCALIU de inundații în bazinul hidrografic al râului Cibin.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, ISU Sibiu a înștiințat comitetele locale pentru situații de urgență și instituțiile cu rol în gestionarea fenomenelor hidrologice periculoase, în vederea luării măsurilor ce se impun în această perioadă.

Totodată, au fost pregătite pentru intervenție autospecialele și motopompele de mare capacitate destinate evacuării apei din gospodăriile inundate.

Cod portocaliu de inundații pe râul Cibin

Situația înregistrată la nivelul județului Sibiu este permanent monitorizată prin Centrul Operațional al ISU Sibiu.

Pentru optimizarea misiunilor de răspuns la potențialele efecte generate de fenomenele hidrologice periculoase, pompierii din cadrul ISU Sibiu sunt pregătiți să asigure în cel mai scurt timp intervențiile pentru limitarea efectelor produse de situațiile de urgență, forțele de intervenție fiind suplimentate la nevoie.

Recomandăm cetățenilor să curețe șanțurile și rigolele de scurgere a apelor pluviale și să semnaleze inundațiile locale prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112.

Ultima oră