festivalul neversea, amânat - biletele și abonamentele rămân valabile

Cel mai iubit festival de la malul Mării Negre, Neversea, se va organiza în acest an, la o nouă dată, iar biletele și abonamentele rămân valabile

Vineri, 14 mai, autoritățile au prezentat normele de desfășurare a evenimentelor până inclusiv în luna august, norme care, în forma actuală, fac imposibilă organizarea festivalului Neversea în luna iulie.

festivalul neversea, amânat - biletele și abonamentele rămân valabile

Cea de-a patra ediție Neversea urma să se desfășoare în perioada 8-11 iulie dar, la mai puțin de două luni distanță, setul de norme publicat nu oferă nici un fel de predictibilitate și claritate privind reluarea activităților culturale. În aceste condiții, organizatorii festivalului se văd nevoiți să reprogrameze ediția din iulie pentru o nouă dată, în 2021. În acest fel, organizatorii speră că festivalul se va putea desfășura în acest an, după o pauză de mai bine de 12 luni. Găsirea unei noi date, reconfirmarea artiștilor, recalibrarea resurselor umane și a celor logistice, sunt eforturile pe care organizatorii sunt dispuși să le facă, în speranța că autoritățile vor regândi normele propuse, în cel mai scurt timp.

festivalul neversea, amânat - biletele și abonamentele rămân valabile

Reprezentanții festivalului Neversea susțin că există soluții de a organiza evenimentul  în siguranță, acesta fiind cel mai sigur loc, accesul fiind permis doar celor vaccinați, testați sau cu anticorpi. În schimb, normele publicate de autorități spun că în luna iulie evenimentele se pot desfășura cu un număr limitat de 2500 de persoane, cu distanțare de 2 mp între participanți. Din acest motiv, organizatorii Neversea spun că nu își doresc o variantă de compromis a festivalului, dar au nevoie de garanția autorităților că normele vor fi schimbate după cum au promis, măcar începând cu 1 august.

“După pauza de anul trecut, acum ne dorim mai mult ca oricând să ne reîntâlnim în festival! Din acest motiv am luat și decizia de a-l reprograma la o nouă dată în 2021, până la care sperăm că vom avea norme care să ne permită să ne desfășurăm activitatea. Cele de acum ne fac imposibilă munca și desfășurarea activității! Este cea mai bună decizie pe care o puteam lua astfel încât să îi acordăm festivalului o șansă reală în 2021. Îi asigurăm pe toți cei care așteaptă festivalul că vom face tot ceea ce depinde de noi, vom căuta cele mai bune soluții. În același timp, solicităm încă o dată autorităților să vină în sprijinul industriei culturale prin stabilirea și comunicarea cât mai clară și mai rapidă a unor norme care să ajute cu adevărat la reluarea activității culturale în România” Edy Chereji – Director Comunicare NEVERSEA.

Publicul, artiștii, organizatorii și colaboratorii festivalului sunt toți dornici și nerăbdători să se reîntâlnească, pe plaja preferată, să se bucure împreună de noi experiențe minunate, de cea mai bună muzică și cele mai frumoase apusuri și răsărituri de la mare. Și pentru cei peste 9000 de colaboratori și cei peste 500 de furnizori ai festivalului Neversea și angajații lor, desfășurarea evenimentului înseamnă relansarea business-urilor și o rază de speranță.

În același timp, organizatorii Neversea le mulțumesc fanilor pentru susținerea, sprijinul și încrederea de care dau dovadă de fiecare dată! Aceștia îi asigură pe fanii festivalului că biletele și abonamentele lor, cele achiziționate în 2020 și transformate în Anytime, dar și cele achiziționate în acest an, rămân valabile pentru ediția actualizată Neversea 2021. În perioada următoare, reprezentanții festivalului vor reveni cu informații despre noua dată de desfășurare.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică