Un bărbat s-a vaccinat de trei ori pentru că vedea mai bine după rapel - Acum e cercetat penal
Sursa: unsplash.cm

Un bărbat din Botoșani s-a ales cu dosar penal după ce s-a vaccinat cu a treia doză de vaccin anti covid. După rapel acestuia i s-a părut că vede mai bine, așa că s-a gândit să profite și să aibă o vedere perfectă, după încă o doză.

Profitând de aglomerația de la punctul de vaccinare din centrul municipiului Dorohoi, bărbatul s-a așezat la coadă și a reușit să se vaccineze înainte ca datele sale să fie verificate în sistemul informatic, unde sunt înregistrați toți cei care s-au vaccinat, scrie Monitorul de Botoșani.

Un bărbat s-a vaccinat de trei ori pentru că vedea mai bine după rapel - Acum e cercetat penal

Abia după ce s-a vaccinat a treia oară și după ce sistemul a afișat datele lui, el a recunoscut că făcuse rapelul în urmă cu o săptămână. Bărbatul a mai spus că ar fi vrut să se vaccineze și a patra oară, pentru că „se simţea mai bine, vedea şi auzea mai bine”.

El a fost ținut câteva ore sub supraveghere medicală, dar nu a dezvoltat nicio reacție puternică. Autoritățile sanitare afirmă că îl vor supraveghea în continuare.

„La nivelul DSP a fost declanşată o anchetă pentru a se stabili cu exactitate care a fost firul evenimentelor şi cine se face răspunzător de situaţia creată. Vom lua declaraţii de la toţi cei implicaţi şi vom vedea la final ce măsuri se impun. Cel mai probabil, acele persoane nu vor mai fi detaşate în centre de vaccinare. A fost anunţată şi Poliţia. Persoana vaccinată a spus că îşi dorea să primească şi a patra doză. A fost direcţionată către CPU Dorohoi, unde a stat câteva ore sub supraveghere, neavând nici o reacţie, dar starea lui va fi în continuare monitorizată”, a precizat Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani, care a recomandat și un examen psihiatric.

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

„În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii. Urmează ca la finalul anchetei să fie dispuse măsurile procedurale”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul e cuvânt al IPJ Botoşani.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică