Liviu Dragnea, fostul președinte PSD, care acum se află în închisoare, a fost trimis în judecată într-un nou dosar penal de trafic de influență. Procurorii DNA îl acuză de această infracțiune în legătură cu participarea sa la ceremonia de investire a fostului președinte american, Donald Trump din ianuarie 2017.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Nicolae-Liviu Dragnea, aflat în stare de deţinere, la data faptelor preşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al unui partid politic, pentru trafic de influenţă (două fapte) şi folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, dar şi alţi trei oameni de afaceri, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă, respectiv complicitate la cumpărare de influenţă.
În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Gheorghe Dimitrescu, la data faptei consilier parlamentar al lui Florin Iordache, pe vremea când acesta era deputat PSD, dar şi fost consul al României la Bonn, pentru cumpărare de influenţă.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada ianuarie 2017 – mai 2017, Nicolae-Liviu Dragnea ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, constând în asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a preşedintelui SUA, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfăşurate la Washington DC (SUA), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obţinut prin intermediul unui om politic şi de afaceri american, vicepreşedinte al Comitetului Prezidenţial de Inaugurare, şi asigurarea, cu ajutorul celorlalţi doi oameni de afaceri, a unor servicii de lobby şi consultanţă politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte.
„Banii respectivi ar fi fost plătiţi, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice şi conturi bancare în Cipru, (controlată de omul de afaceri român cu ajutorul celorlalţi doi oameni de afaceri)”, arată DNA.
De asemenea, spun anchetatorii, Dragnea ar mai fi acceptat de la acelaşi om de afaceri promisiunea unor foloase nepatrimoniale necuvenite constând în participarea, în perioada mai – iunie 2017, la două întâlniri (în final neconcretizate) cu înalţi oficiali din SUA.
„În acest context, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, influenţa reală pe care o avea faţă de prim-ministrul şi alţi membri ai Guvernului României, promiţându-i că îi va determina pe aceştia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar şi al intelligence, pe care respectivul le avea în România”, se precizează în comunicat.
De asemenea, afirmă procurorii, în perioada mai – octombrie 2017, Nicolae-Liviu Dragnea şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa ce decurg din calitatea de preşedinte al unui partid politic faţă de Gheorghe Dimitrescu, precum şi faţă de alte două persoane, în scopul de a obţine, în aceeaşi perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, cu încălcarea dispoziţiilor Legii 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 USD (din care 45.000 de euro ar fi fost achitaţi de Gheorghe Dimitrescu). Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea şi perfectarea unor vizite ale lui Nicolae-Liviu Dragnea cu înalţi oficiali americani.
„În schimbul foloaselor primite de la Gheorghe Dimitrescu, în perioada iunie – iulie 2017, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia influenţa reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promiţând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe primul în funcţia de consul general al României la Bonn, lucru care s-a şi întâmplat”, afirmă DNA.
Potrivit DNA, în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin lui Nicolae-Liviu Dragnea.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.