Teatrul Gong și Casa de Cultură nu organizează niciun festival în 2021 - Primăria le-a tăiat fondurile

Pandemia a redirecționat fondurile instituțiilor publice către alte necesități decât cele avute înainte de criza covid. La Primăria Sibiu s-a întâmplat la fel, iar nevoia de economie a tăiat din bugetele festivalurilor organizate de instituțiile de cultură subordonate Primăriei. Dacă anul trecut Magic Show și Festivalul Tânăr ale Gong-ului sau Festivalul Medieval nu s-au ținut din cauza situației pandemice, anul acesta din nou vor lipsi, dar din cauza lipsei de fonduri. FITS-ul însă se va organiza ”fizic” și a primit o sumă consistentă din partea municipalității sibiene.

La fiecare început de an directorii instituțiilor de cultură sibiene, subordonate Primăriei, depun un plan minimal de management ce include și organizarea de festivaluri. Primăria aprobă un plan de finanțare punctual, pentru fiecare eveniment în parte. Anul acesta însă, proiectele celor două instituții- Teatrul Gong și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu- au rămas fără finanțare din partea Primăriei.

Teatrul Gong organiza până înainte de pandemiei două dintre cele mai căutate festivaluri- Sibiu Magic Show și Festivalul Tânăr, dar și un colocviu de poezie, ”Zilele Iustin Panta”. Anul acesta va fi al doilea consecutiv în care nu se vor organiza aceste evenimente. ”S-a stabilit de comun acord că, având în vedere situația economică și pandemică le amânăm pentru anul viitor. Și dacă bugetul s-ar debloca, nu mai avem cum să le organizăm, pentru că astfel de evenimente nu se pot face într-o lună, două…Și producțiile de anul acesta le facem pe buget redus, cu decoruri puține, tocmai pentru a face economie. Sper ca de la anul să revenim și să primim finanțare pentru proiectele noastre”, spune Adrian Tibu, directorul Teatrului Gong.

Directorul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu, organizatorul Festivalului Medieval, este ceva mai optimist. ”Nu am fost refuzați efectiv de Primărie. O să vedem în funcție de cum decurge situația pandemică, Festivalul Medieval se organiza în ultimul weekend din august, poate până atunci situația se îmbunătățește. Ni s-a spus că de principiu banii sunt rezervați, totul este în stand-by”, spune Ovidiu Dragoman.

Răspunsul Primăriei Sibiu este cel puțin generalist. ”Având în vedere că traversăm un an pandemic care presupune restricții pentru evenimentele cu participarea publicului, având în vedere faptul că bugetul local trebuie gestionat cu o și mai mare judiciozitate în acest context, instituțiile culturale din subordinea municipalitatii au prezentat programe minimale adaptate la situație, la nivelul bugetului cheltuit în anul 2020. Programele minimale depuse și aprobate de Consiliul Local pentru acest an reflectă astfel realitatea curentă”, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.

FITS-ul, singurul bugetat

Festivalul internațional de Teatru însă, a primit o parte din finanțare de la Primăria Sibiu. ”Pentru Festivalul Internațional de Teatru s-au alocat in bugetul pentru anul acesta 8,2 milioane de lei, având în vedere dorința exprimată de Teatrul Național Radu Stanca de a organiza o ediție cu prezența fizică a publicului anul acesta. Bineînțeles, FITS ar urma să se desfășoare în acest format sub rezerva restricțiilor care se vor afla în vigoare la momentul desfăşurării. Festivalul Internațional de Teatru Sibiu este cel mai bine profilat eveniment cultural al Sibiului și cel care a adus mereu în spațiile de spectacol un număr foarte mare de spectatori, atât români, cât și străini și din acest motiv beneficiază de susținerea financiară consistentă și constantă din partea Primăriei Sibiu”, spune Mirela Gligore.

 

 

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică