Petreceri pilot în Italia pentru a se stabili cum se pot redeschide discotecile

Italienii iau în considerare redeschiderea cluburilor, așa că au pus la cale două petreceri pilot, una în interior și alta în exterior. Toți participanții vor intra pe baza adeverinței de vaccinare, iar la ieșire vor fi testați anti-COVID.

Evenimentele pilot se vor organiza în două cluburi diferite, unul de interior și celălalt în aer liber. Autoritățile vor astfel să verifice în ce condiții se pot redeschidere discotecile, cât mai curând posibil, potrivit agenției ANSA.

Inițiativa aparține Silb-Fipe, asociația italiană de afaceri și divertisment.

Experimentul în aer liber va avea loc pe 5 iunie la Gallipoli, unde 2.000 de persoane vor intra doar cu permisul verde, iar la ieșire vor fi testați anti-COVID.

La Milano, evenimentul pilot va avea loc la într-un club de noapte, în interior.

„Permisul verde” italian permite călătoriile între regiuni, dar și revenirea în Italia fără obligația de carantină. Prima regiune care a introdus „green pass-ul” a fost Liguria. Pentru a asigura libertatea de mișcare absolută, președintele regiunii Liguria, Giovanni Toti, a emis o ordonanță conform căreia documentele care atestă imunizarea completă, rezultatul negativ la testul anti-covid sau care atestă vindecarea după COVID-19 vor avea valoarea unui „permis verde”.

Ultima oră