Un an de la declararea stării de alertă - Momentele cheie

S-a împlinit un an de când România se află în stare de alertă din cauza pandemiei. Aceasta a fost declarată în 15 mai 2020, după ce din 16 mai 2020, timp de o lună, fusese în stare de urgență. La exact un an intră în vigoare un pachet de măsuri de relaxare, chiar dacă actuala stare de alertă expiră în 11 iunie.

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A MĂSURILOR DE RELAXARE 

1 an…atât a trecut de când România a trecut la starea la alertă. Care va continua, însă într-o variantă mult mai relaxată.

Suntem la 1 an de stare de alertă, dar restricţiile au început mult mai devreme.

Klaus Iohannis decreta starea de urgenţă pe teritoriul României pe 16 martie 2020, pentru 30 de zile. La jumătatea lunii aprilie 2020, măsura era prelungită, astfel că am continuat în starea de urgenţă până pe 14 mai 2020. Din 15 mai 2020, s-a trecut la starea de alertă, însă în primele trei zile autorităţile nu au putut aplica amenzi celor ce nu au respectat restricţiile. Asta pentru că legea stării de alertă, aprobată de Parlament, a intrat în vigoare abia pe 18 mai 2020.

De atunci, starea de alertă a fost prelungită în fiecare lună, cu câte 30 de zile. Iar ultima prelungire a intrat în vigoare chiar joi (13 mai 2021).

Doar că între timp preşedintele a anunţat relaxarea restricţiilor.

Azi urmează să renunţăm la mască în aer liber, cu excepţia locurilor aglomerate; vom putea circula noaptea, fără restricţii; magazinele vor funcţiona la program normal. Iar la 1 iunie vom putea participa inclusiv la nunţi şi alte evenimente private.

România în starea de urgenţă/ alertă: Momente cheie

16 martie 2020 – România intră în stare de urgenţă

14 mai 2020 – Ultima zi de stare de urgenţă în România
15 mai 2020 – România trece la starea de alertă
9 noiembrie 2020 – Masca devine obligatorie oriunde în afara locuinţei, cu mici excepţii
9 noiembrie 2020 – Circulaţia pe timpul nopţii e restricţionată în intervalul 23:00 – 05:00
14 martie 2021 – Circulaţia pe timpul nopţii e restricţionată în intervalul 22:00 – 05:00
13 mai 2021 – Starea de alertă e prelungită cu alte 30 de zile, până pe 11 iunie
13 mai 2021 – Klaus Iohannis anunţă relaxarea măsurilor
15 mai 2021 – Purtarea măştii nu mai e obligatorie în spaţiile deschise, cu excepţia locurilor aglomerate
15 mai 2021 – Circulaţia nu mai e restricţionată pe timpul nopţii
15 mai 2021 – Magazinele îşi reiau programul normal
15 mai 2021 – Dispar restricţiile privind circulaţia, masca nu mai e obligatorie în spaţiile deschise, magazinele funcţionează cu program normal.

Ultima oră