Prima zi de relaxare - Localuri deschise până la miezul nopții, dar petrecerile private interzise

Sâmbătă, 15 mai, este prima zi în care se aplică măsurile de relaxare adoptate de Guvern. Masca nu mai este obligatorie în spațiile exterioare, iar cei dornici de socializare pot sta la restaurante, baruri, cafenele, până la ora 24. Dar, petrecerile private sunt încă interzise, iar piscinele și cluburile încă închise.

Practic, în lista măsurilor privind relaxarea sunt incluse doar persoanele vaccinate și care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau un test rapid nu mai vechi de 24 de ore și ies din calcul persoanele care au trecut prin boală.

PROGRAMUL MAGAZINELOR S-A MODIFICAT ȘI EL. VEZI AICI SCHIMBĂRILE 

Se elimină restricțiile privitoare la purtarea măștii în spații deschise neaglomerate, urmând ca restricția să fie aplicată în continuare în spații publice, piețe, târguri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

Se elimină restricțiile privitoare la circulația pe timp de noapte a persoanelor.

Se elimină restricția privind programul operatorilor economici până la ora 21.

Se stabilește programul restaurantelor, barurilor, cafenelelor și teraselor în intervalul orar 5 – 24.

Se creează posibilitatea ca în spațiile deschise competițiile sportive să se poată desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului.

Participarea va fi, însă, permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tip drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membri ai aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea în aer liber a spectacolelor, festivalurilor, concertelor sau altor evenimente publice sau private sunt permise numai cu cel mult 500 de spectatori cu respectarea a 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă numai pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau antigen rapid nu mai vechi de 72 de ore.

Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene cu un număr de participanți de maxim 50 de persoane în interior și de maxim 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ / localitate este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori.

Se permite activitatea cu publicul operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și / sau fitness fără a depăși 50% din capacitatea maximă în județele / localitățile unde incidența la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minim 7 mp pentru fiecare persoană.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și / sau fitness fără a depăși 70% din capacitatea maximă în județele / localitățile unde incidența la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minim 4 mp pentru fiecare persoană dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, dacă au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Ultima oră