Un bărbat din municipiul Sibiu este terorizat de ani întregi de un vecin gălăgios și pus mereu pe harță. Bărbatul spune că toată lumea se teme de el, dar și de familia și amicii lui, astfel că nimeni nu îndrăznește să facă plângeri la poliție. Individul i-a spart țiglele de pe casă, a aruncat cu sticle peste gard, în curtea lui, a amenințat că îi va pune fecale pe ferestre, i-a vandalizat autoturismul și nu îl lasă să se odihnească din cauza chefurilor pe care le organizează.
Sibianul, în vârstă de 56 de ani, locuiește pe strada 9 Mai din municipiul Sibiu. Vecinul lui s-a mutat în curtea alăturată de aproximativ șapte ani, iar de atunci le face viața un calvar tuturor celor care locuiesc în apropiere.
„De când a fost eliberat acum șapte ani de zile, prin intimidarea vecinilor, a reușit să își asigure un mediu de panică și să facă ce vrea. Eu sunt vizat de el, acest Florin N., fiindcă, în urmă cu niște ani, aflându-mă pe stradă, am asistat la o tâlhărie pe care a comis-o fratele lui. Fiindcă am fost martor, mă terorizează acum. O familie de infractori. Ei au locuit multă vreme pe strada Podului, după care, printr-un artificiu de schimbări de locuințe, au reușit să se mute în centru, un loc prielnic pentru fărădelegi, unde câștigă bani din infracțiuni”, spune Iulian Niță, sibianul terorizat.
Teroarea de pe 9 mai – Cum și-au făcut cuib într-o curte hoții din buzunare
Bărbatul a povestit, pentru Ora de Sibiu, cum în nenumărate rânduri a fost amenințat de acest individ care prin intermediul unui comportament vulgar, obscen și violent încearcă să îl intimideze. Omul spune că vecinul i-a spart țiglele de pe casă, i-a distrus gardul din grădină și i-a vandalizat mașina. Sibianul susține că în curtea acestui om se pun la cale infracțiunile. Hoațele din buzunare, care își fac veacul pe strada 9 Mai și în zona gării, se adăpostesc în curtea lui și, mai mult, toată activitatea ar fi coordonată de el.
„De o grămadă de ori am fost amenințați, țiglele de pe anexa casei le am sparte. În fața unei locuințe de a noastră nefinalizată stă în pielea goală, a amenințat că ne aruncă și cu fecale pe ferestre, că ne sparge geamurile. A urinat în dreptul locuinței mele. Noi avem și o curte comună cu ei, dar ne-au constrâns astfel că nu mai avem acces acolo. Am o locuință, un spațiu acolo în curte, unde am înființat o firmă pentru atelierul meu de restaurare, însă nu îl pot amenaja. Poliția cunoaște această familie. Au fost multe sesizări de-a lungul anilor. În prezent e pe rol un dosar pentru distrugerea țiglelor de pe anexa casei fiindcă i-am dat în judecată”, povestește acesta.
Mașină vandalizată – „Câtă putere poate avea un astfel de infractor?”
Bărbatul spune că individul i-a vandalizat și mașina. „Mașina spartă de pe strada 9 Mai era a mea. Am și video de atunci când a intrat în curte cu o sticlă de bere în mână. La ora 6 am găsit mașina și am sunat la poliție. Mi-au zis că e prea devreme și nu pot să vină să constate fapta. Dosarul a fost ținut doi ani de zile, abia după doi ani mi-au zis că nu au ce să facă. Din cauza asta faptele lor continuă și suntem terorizați. Câtă putere poate avea un astfel de infractor?”, spune Iulian Niță.
Petreceri și urlete – „Soția mea s-a îmbolnăvit din cauza stresului”
Sibianul spune că în curtea vecină au loc deseori chefuri. În timpul acestora, pe fondul consumului de alcool, individul agresiv aruncă sticle și cuțite înspre casa lui. La fel s-a întâmplat și în videoclipul de mai jos:
„Am toată colecția lui de sticle, cuțite, cești, pe care le-a aruncat la mine în grădină. El are o gașcă, toți se adună la el. Sunt câteva femei în jurul lui, el le coordonează, se dă mare și atotputernic. Soția mea a ajuns să fie bolnavă de hipertensiune arterială și atacuri de panică, e un stres continuu și ziua și noaptea. Dau muzica la maxim și petrec. Vecinii vin și îmi spun mie, dar ei tac din gură și îndură. Eu am fost nevoit să îmi instalez și sistem video, fiindcă au fost multe distrugeri pentru care nu am nicio probă. Dacă noi ieșim duminica la plimbare, într-o drumeție, el profită și ne distruge bunurile”, spune sibianul.
În clipul de mai jos, individul povestește ce i-ar fi zis poliția după ce a fost reclamat că face gălăgie.
Potrivit sibianului, de-a lungul timpului o serie de intervenții ale DIICOT, percheziții și descinderi au avut loc la adresa vecinului său. „Sunt căutate hoațele pe care el le protejează și de pe urma lor profită. O parte dintre ele au fost arestate, la fel și soția lui”, spune acesta.
Ora de Sibiu a cerut informații la poliție despre vecinul terorist. Fiind date cu caracter personal, nu se pot divulga detalii despre numărul dosarelor în care e implicat individul sau despre infracțiunile pe care le-ar fi comis. „În ceea ce privește numărul plângerilor, sesizărilor sau al reclamațiilor formulate împotriva persoanei nominalizate de dumneavoastră în solicitare, vă comunicăm că acestea sunt informații care vizează prelucrarea de date cu caracter personal, și prin urmare nu vă pot fi puse la dispoziție, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 aplicabil din 25 mai 2018”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
În ceea ce privește furturile din buzunare, în anul 2020, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu au fost sesizate 58 de infracțiuni de furt din buzunare iar în acest an, până în prezent, 5 astfel de fapte.