Au apărut cireșele la tarabele din Piața Cibin - Costă 100 lei kilogramul

La fel ca în fiecare an, la începutul lunii mai, cireșele sunt un fel de lux pentru mulți dintre cumpărători. Prețurile au devenit extrem de piperate în ultimii ani, astfel că doar pofticioșii sunt dispuși să scoată mulți bani din buzunare pentru câteva fructe.

Anul acesta nu face excepție. Primele cireșe au ajuns în Piața Cibin din municipiul Sibiu în cursul acestei săptămâni. Un singur comerciant vinde deocamdată fructele „luxoase”. Prețurile sunt astronomice.

Au apărut cireșele la tarabele din Piața Cibin - Costă 100 lei kilogramul

Așadar, în data de 13 mai, cireșele se vând în piață la prețul de 100 de lei per kilogram. Fructele nu sunt nicidecum românești, ci provin din Grecia. Singurul comerciant din piața Cibin vinde și la caserolă. Aproximativ 23 lei costă caserola mică și aproximativ 30 de lei caserola mare. Prețul nu este fix deoarece cutiile trebuie cântărite.

Delicioasele fructe sunt importate, însă spre finalul lunii mai ar putea apărea și cireșele românești în piețele din Sibiu. Rămâne de văzut însă la ce preț.

Ce prețuri sunt în piață la fructe și legume

După cum bine știți, în piață, prețul se negociază. Iată însă cu ce fructe și legume vă întâmpină producătorii și comercianții. Prețul unei legături de ridiche roșie costă aproximativ 1,5 lei, la fel și cel al unei legături de ceapă verde. Usturoiul verde se vinde la 2 lei/legătură, iar salata verde la 3 lei/bucată. Se mai găsește și leurdă în piață, la 1,5 lei/legătură, dar și urzici la 3 lei/punga. Piața este plină și cu mere, care se vând la 4 – 5 lei/kg. De asemenea, tot aici găsiți și căpșuni, iar prețurile variază în funcție de comerciant.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică