Vreme rea până la finalul săptămânii - Ploi torențiale, vijelii și grindină
foto arhivă

Meteorologii anunță vreme rea cu ploi și vijelii până la finalul săptămânii în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, o informare de instabilitate atmosferică în toată țara, de miercuri, ora 16.00, până vineri, ora 21.00. În Banat, Crișana și sud-vestul Olteniei va fi Cod galben de vijelii, scrie Mediafax.

Informarea de instabilitate atmosferică va fi în vigoare de miercuri, ora 16.00, până vineri, ora 21.00.

Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, la început în sud-vestul și vestul țării, apoi și în celelalte regiuni. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…30 l/mp.

Alerta Cod galben a fost emisă pentru intervalul miercuri ora 16.00 – joi ora 10.00.

În Banat, Crișana, precum și în sud-vestul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp.

Ultima oră