un indian care locuia la sibiu, condamnat pentru pornografie infantilă și corupere sexuală de minori
FOTO arhivă

Un sibian care locuia fără forme legale în Sibiu a fost condamnat la închisoare pentru pornografie infantilă și corupere sexuală cu minori. Acesta are de executat o pedeapsă de 3 ani și 8 luni.

Cetățeanul indian, în vârstă de 39 de ani, locuia fără forme legale în Sibiu. Acesta a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare, asta după ce în perioada procesului s-a aflat în stare libertate, scrie alba24.ro.

un indian care locuia la sibiu, condamnat pentru pornografie infantilă și corupere sexuală de minori

După condamnarea dată de magistrații Tribunalului Sibiu, cetățeanul indian a fost nemulțumit de sentința primită și a făcut apel. În urma apelului dosarul s-a mutat pe rolul instanței superioare, la Curtea de Apel Alba Iulia, instanță care va da o decizie finală.

Faptele s-au petrecut în iulie 2020 – „Indianul” a arătat imagini pornografice unor minori

Faptele pentru care Sikander K. a fost trimis în judecată s-au petrecut în luna iulie a anului 2020. Bărbatul locuia de o perioadă de timp în Sibiu, unde dorea să se angajeze la o firmă de construcții. Acesta locuia în Sibiu fără forme legale.

La un moment dat, bărbatul cunoscut ca și ”Indianul”, a mers la un grup de minori și le-a arătat mai multe poze, pe telefonul mobil, poze cu caracter pornografic. Minorii au explicat situația unor polițiști, iar după un timp bărbatul a fost identificat. În urma cercetărilor a reieșit că pe telefonul acestuia se aflau poze și clipuri video cu caracter pornografic, în care apăreau și minori.

Mai mult de atât, anchetatorii au descoperit că bărbatul avea mai multe conversații cu diverși minori, conversații cu tente sexuale, au precizat pentru alba24.ro, reprezentanții instanței superioare. De când a fost identificat, dar și pe toată durata procesului bărbatul s-a aflat sub control judiciar.

La sfârșitul lunii martie, cetățeanul indian a fost condamnat la un total de 3 ani și 8 luni de închisoare. În urma apelului, dosarul s-a mutat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, iar o primă ședință de judecată este fixată pentru data de 23 iunie 2021.

Sursa. alba24.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică