Lotul de atletism al României exclus de la Cupa Europei la aruncări

Lotul de atletism al României a fost exclus de la Cupa Europei la aruncări după ce un atlet a fost confirmat pozitiv cu COVID-19.

Stadionul Park Mladeži din Split, Croația, a găzduit sâmbătă și duminică, întrecerile Cupei Europei de aruncări. Delegația României a fost exclusă din concurs în a doua zi, după ce a fost depistat un caz de infecție cu Covid-19 în rândul atleților. Sâmbătă, Rareș Toader a câștigat medalia de aur.

La competiție au participat 399 de sportivi din 42 de țări, printre are și 17 atleți români.

Federația Română de Atletism (FRA) a anunțat că duminică, în a doua zi de competiție, sportivii care trebuiau să evolueze, au fost eliminați din concurs.

„Ghinion la al treilea test Covid-19 pentru delegația României prezentă la Cupa Europei de aruncări! Sportivii români care trebuiau să concureze duminică, în cea de-a doua zi de întreceri de la Split (Croația), au fost scoși din competiție. Motivul? Unul dintre atleții tricolori prezenți în Croația a fost testat pozitiv sâmbătă, 8 mai 2021, cu virusul Covid-19, iar, conform protocolului sanitar al țării gazde, sportivii nu au fost lăsați să părăsească hotelul în care erau cazați.”, se specifică în comunicatul FRA.

FRA mai precizează că testul este obligatoriu a fi făcut cu 48 de ore înainte de întoarcerea în țară sau după minim două zile de ședere în Croația.

„Menționăm faptul că la ambele teste anterioare, realizate unul înainte de plecarea la Split și al doilea efectuat în Croația, înainte de concurs, toți membrii delegației țării noastre au ieșit negativi.”, se mai spune în comunicat.

Într-o situație similară s-a aflat și delegația Ucrainei. După ce un membru al delegației lor a fost testa pozitiv, întreg lotul țării vecine a fost exclus din concurs.

Rezultatele obținute sâmbătă de către sportivii români în competiției rămân valide.

Astfel sportivul Rareș Toader a cucerit medalia de aur în proba de aruncare a greutății, cu o performanță de 20,83 m

Celelalte rezultate obținute în prima zi de sportivii români:

Suliță masculin tineret – Răzvan Cărare – locul 5 – 65,41 m (S.B.);
Disc feminin tineret – Ioana Diana Țigănașu – locul 16 – NM;
Disc masculin tineret – Constantin Zanfir – locul 16 – 48,03 m;
Suliță masculin seniori – Alexandru Novac – locul 7 – 77,25 m;
Ciocan feminin tineret – Adela Stanciu – locul 9 – 61,23 m.

Lotul echipei României este alcătuit din sportivii: Mihăiță Andrei Micu (ciocan), Alin Firfirică (disc), Sergiu Ursu (disc), Rareș Toader (greutate), Alexandru Novac (suliță), Denis Adrian Both (suliță), Marius Bîră (greutate), Constantin Zanfir (disc), Ionuț Dragoș Nicorici (ciocan), Răzvan Cărare (suliță), Bianca Ghelber (ciocan), Andreea Iuliana Lungu (disc), Andreea Apachiței (greutate), Ioana Plăvan (suliță), Adela Stanciu (ciocan), Ioana Diana Țigănașu (greutate/disc), Adela Alisia Paruba (suliță).

Sursa: Mediafax

Ultima oră