alpiniști români surprinși de avalanșă în himalaya

Doi alpiniști români au fost surprinși de o avalanșă în munții Himalaya în timp ce parcurgeau un traseu în premieră mondială. Românii formau echipă cu un alpinist slovac. Cei trei au scăpat cu viață.

Echipa formată din alpiniștii români Horia Colibășanu, Marius Gane și slovacul Peter Hámor are obiectivul de a deschide o rută nouă spre vârful Dhaulagiri din Munții Himalaya. Vârful se află la înălțimea de 8.167 de metri.

alpiniști români surprinși de avalanșă în himalaya

În tentativa lor de a realiza o premieră mondială, cei trei alpiniști au fost susprinși de o avalanșă. Aceasta s-a produs noaptea trecută la aproape 7.000 de metri și i-a îngropat pe alpiniști în zăpadă. Ei au supraviețuit, însă au pierdut o parte din echipamente.

„Avem vești din expediție și din păcate nu sunt cele pe care le așteptam cu toți. Noaptea trecută, la 6800 de metri altitudine pe Dhaulagiri, o avalanșă a venit peste cortul în care se aflau cei trei alpiniști și i-a îngropat în zăpadă. Au fost nevoiți să taie cortul cu briceagul pentru a ieși. Peter și Horia au ieșit primii. Marius a mai întârziat pentru că nu și-a găsit imediat bocancii în cortul surpat sub zăpadă. Din fericire, au reușit să își găsească adăpost într-o grotă pentru restul nopții și să ajungă în siguranță în Tabăra 1”, scrie pe pagina de Facebook a lui Horina Colibășanu.

Liderul expediției a transmis că toți sunt teferi, dar trebuie să coboare în Tabăra de Bază, aflată la 4.200 de metri. În funcție de vreme și de celelalte condiții, ei vor hotărî în zilele următoare dacă reiau ascensiunea.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică