Un bărbat care a lovit o fetiță de doi ani cu bicicleta, sâmbătă, în Piața Mare și și-a continuat drumul, este căutat de polițiștii sibieni. Aceștia cer ajutorul cetățenilor pentru a-l prinde.
UPDATE
“Reacția dumneavoastră rapidă și detaliile oferite de comunitatea sibiană l-au determinat pe biciclistul căutat să se prezinte la sediul Poliției Municipiului Sibiu. În prezent, tânărul în vârstă de 25 de ani, din Cisnădie, este audiat de către polițiștii rutieri în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Știrea inițială
„Vă solicităm sprijinul în vederea identificării și depistării persoanei din imagine, un biciclist care, azi, 8 mai, în jurul orei 18,11, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, zonă pietonală, spre Piața Mare, a acroșat o fetiță în vârstă de 2 ani, continuându-și deplasarea fără să oprească la locul accidentului. Fetița, însoțită de părinți, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.
În momentul producerii evenimentului, bărbatul era îmbrăcat în pantaloni blue – jeans de culoare închisă, un hanorac de culoare negru și purta pe spate o borsetă de dimensiuni reduse, de culoare mov. Bicicleta condusă are culoarea negru.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această persoană sunt rugați să contacteze de îndată Dispeceratul Poliției Municipiului Sibiu, telefon 0269/208211.
Dacă este zona pietonala ce mana dracului cauta acolo bicicliștii iar politia locala ce face?