Cryptomonede - De ce a crescut Ethereum de trei ori mai repede decît Bitcoin în 2021

A două cryptomonedă din lume, ca valoare și volum de tranzacționare, Ethereum a crescut cu peste 50% în ultima săptămână. În 2021, Ethereum a înregistrat un plus de circa 360% şi, de la declinul pieţei americane de capital din luna martie a anului trecut, Ethereum a crescut cu aproximativ 2.200%.

În timpul boom-ului crypto din 2017, Ethereum ajunsese la 1.400 de dolari, urmând să sufere ulterior o scădere de peste 90%. Acum, activul ajunge la circa 3.400 de dolari, scrie Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

Cum se explică?

Şi Bitcoin-ul a raportat performanţe bune anul acesta, însă a crescut cu „doar” 100%. Bitcoin-ul are potenţialul de a deveni versiunea digitală a aurului, care a fost tranzacţionat timp de mii de ani, ajungând în prezent la o valoare estimată de piaţă de 10 trilioane de dolari.

Ascensiunea monedelor digitale din ultimul an prezintă două caracteristici ce nu au fost găsite în boom-ul din 2017: adoptarea instituţională şi posibilităţile oferite de aplicaţii. Conform Financial Times, exchange-ul Coinbase are în prezent peste 122 de miliarde de dolari în capital instituţional în cadrul platformei, de la 45 de miliarde spre sfârşitul lui 2020. Pentru o bună parte din existenţa sa, sectorul crypto a fost alimentat de indivizi şi retail, însă situaţia s-a schimbat radical în ultimele luni.

Ethereum este un blockchain asemănător Bitcoin-ului, însă iese în evidenţă prin faptul că este programabil. Astfel, dezvoltatorii pot scrie coduri, pot crea reguli prin intermediul platformei şi pot elabora aplicaţii. La rândul lor, aceste „contracte inteligente” pot fi folosite pentru a valida în condiţii de siguranţă un număr cât mai mare de acorduri.

Aplicaţiile construite pe Ethereum pot fi asemănate cu aplicaţiile dezvoltate pe App Store şi Google. Cea mai mare diferenţă constă în faptul că nu există niciun gigant tech care să controleze reţeaua Ethereum, fapt ce continuă să îi atragă pe fanii criptomonedelor, care pot crea reguli pentru dovada dreptului de proprietate. Datorită blockchain-ului, utilizatorii evită cu uşurinţă escrocheriile şi hack-urile pe care le prezintă alte reţele.

CITESTE SI  Elrond, criptomoneda creată la Sibiu va avea o creștere fulminantă

Conform The Wall Street Journal, peste 7 milioane de conturi noi care deţin solduri în Ethereum au fost create în primele patru luni din 2021, ducând totalul la peste 55 de milioane. Iar tranzacţiile au ajuns la 1,5 trilioane în T1, peste ultimele şapte trimestre la un loc. Mai mult, finanţele descentralizate (DeFi) reprezintă un factor cheie în viitoarele creşteri ale Ethereum, însă o bună parte din oamenii nefamiliarizaţi cu monedele virtuale vor fi iniţiaţi în piaţa crypto cu ajutorul token-urilor nefungibile (NFT).

NFT-urile sunt un card de identitate pentru o operă de artă digitală care are propriile sale reguli pentru transferul drepturilor de proprietate. În consecinţă, poţi scrie într-un contract redactat pentru un obiect digital de artă vândut ca NFT că artistul din spatele operei va câştiga un anumit procentaj pentru viitoarele vânzări ale obiectului, mişcare ce reprezintă un pas uriaş pentru creatorii de conţinut virtual.

Cel mai faimos exemplu în acest sens este artistul britanic Beeple, care a vândut un tablou sub formă de NFT pentru aproape 70 de milioane de dolari.

Speranţa investitorilor şi fanilor crypto constă în faptul că aceste contracte „smart” vor înlocui sau vor funcţiona la un moment dat alături de serviciile şi practicile „tradiţionale”. Există o şansă destul de bună ca, pe viitor, să cumpărăm bilete la concerte sau să transferăm bani prin intermediul contractelor inteligente.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică