FOTO: Cum arată Lacul lui Binder - La finalul anului va fi inaugurat

Lacul lui Binder se transformă dintr-o zonă urbană neutilizată, într-un spațiu pentru sport și agrement. La finalul anului, lucrările se vor finaliza, baza urmând a fi inaugurată. Sibienii vor putea petrece timpul liber aici, având posibilitatea să practice sporturi nautice, să stea la plajă, să se plimbe cu bicicletele și rolele, să meargă cu prietenii la terase, iar cei mici să se joace în locurile special amenajate.

FOTO: Cum arată Lacul lui Binder - La finalul anului va fi inaugurat

Firma SC Modular Plus SRL din Sibiu va continua lucrările la Lacul lui Binder, după ce, recent, a semnat contractul cu Primăria Sibiu. În următoarele cinci luni, firma va executa lucrările prevăzute în contract, după care, în ultimele trei luni, se va ocupa de autorizarea ISCIR a intstalațiilor pentru siguranța utilizatorilor.

Așadar, în următoarea perioadă, muncitorii se întorc în teren și vor amenaja instalația de transport pe cablu pentru activități nautice. De asemenea, se va finaliza amenajarea pontoanelor din jurul lacului, urmând să fie finalizată și plaja, dar și zona de promenadă.

FOTO: Cum arată Lacul lui Binder - La finalul anului va fi inaugurat

Cum va arăta plaja

Odată ce lucrările vor fi finalizate, sibienii vor putea veni la plajă la Lacul lui Binder. Pe apă se va amplasa un loc de joacă gonflabil plutitor, cu tobogane și trambuline. Pe nisip se vor regăsi șezlonguri și umbrele, dar și un loc de joacă pentru copii. În apropiere, se vor face și vestiare, cât și terenuri de sport pentru volei pe nisip.

FOTO: Cum arată Lacul lui Binder - La finalul anului va fi inaugurat FOTO: Cum arată Lacul lui Binder - La finalul anului va fi inaugurat

Întregul lac va fi înconjurat de o pistă pentru biciclete, trotinete, skateboard și role, dar și de o pistă de promenadă. Mai mult, se vor crea și zone de recreere și odihnă sub formă de gardene verzi. Vegetația existentă va fi păstrată, fiind suplimentată prin plantări de arbori și gazon.

Cum se va intra în incinta locației

Sibienii care vor să vină la plajă sau să practice sporturi nautice pe lacul lui Binder, vor trece mai întâi pe la punctul de ticketing. Intrarea se va face pe bază de brățară.

„Finalizarea amenajării punctului de ticketing/acces zona plajă, a porții de intrare cu turnicheți și a punctului de informare. Construcția în sine este amplasată pe poziție deja, iar firma contractată va conecta clădirea la utilități, va monta turnicheții și va furniza componentele de hardware și software care să asigure accesul prin mijloace moderne (brățări de acces și coduri bare)”, anunță Primăria Sibiu.

FOTO: Cum arată Lacul lui Binder - La finalul anului va fi inaugurat

Primăria Sibiu promite ca până la finalul acestui an, Lacul lui Binder va oferi sibienilor posibilități pentru:

  • Practicarea sporturilor nautice: wakeboarding, schi nautic, stand up paddle boarding și canoe
  • Plajă și practicarea sporturilor de plajă
  • Promenadă și plimbarea cu bicicleta, trotineta sau rolele
  • Petrecerea timpului liber pentru copii în cele două locuri de joacă
  • Petrecerea timpului liber în una dintre zonele de terasă

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică