Doi sibieni prinși la volan fără permis - Unul era băut
foto: arhivă

Un bărbat de 63 de ani a fost prins la volan băut și fără permis de conducere

La data de 5 mai a.c., în jurul orei 19,00, pe strada Nouă din orașul Copșa Mică, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat un localnic în vârstă de 63 de ani în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept.

”De asemenea, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a rezultat într-o concentrație de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

A condus deși avea acest drept suspendat

La data de 5 mai a.c., în jurul orei 13,00, pe DJ 105G, în orașul Avrig, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Avrig au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 48 de ani.

”În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că dreptul bărbatului de a conduce este suspendat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică