Turul României trece prin Sibiu

Turul României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei și cel mai important eveniment ciclist internațional din țară în acest an, se va desfășura în perioada 31 august – 5 septembrie pe un traseu de peste 800 kilometri. Turul României trece și prin județul Sibiu.

Un traseu nou pentru Turul României, care evidențiază monumente istorice ale României

Ediția din acest an își propune să alinieze la start aproximativ 120 de cicliști care se vor lupta pentru celebrul tricou galben. Plutonul va avea de parcurs un traseu de peste 800 km, trecând pe lângă câteva dintre cele mai impresionante monumente istorice ale țării, precum Cetatea Devei, Cetatea Sarmizegetusa Regia, Castelul Corvinilor, Cetatea Făgărașului, Castelul Bran, Cetatea dacică de la Căpâlna, dar și câteva dintre cele mai renumite biserici fortificate din Transilvania.

Turul României trece prin Sibiu

Turul României va debuta și în acest an cu o cursă-prolog în Timișoara, pe data de 31 august, aceasta fiind urmată de 5 etape:

• Etapa 1 (1 septembrie): Timișoara – Lugoj Caransebeș – Hațeg – Hunedoara – Deva
• Etapa 2 (2 septembrie): Deva – Orăștie – Sebeș – Poiana Sibiului – Gura Râului – Păltiniș
• Etapa 3 (3 septembrie): Sibiu – Agnita – Făgăraș – Poiana Mărului – Zărnești – Bran – Brașov
• Etapa 4 (4 septembrie): Brașov- Cheia- Ploiești – București
• Etapa 5 (5 septembrie): circuit în București

Potrivit organizatorilor, configurația traseului din acest an reprezintă o premieră pentru Turul României, cea mai așteptată etapă fiind cea din 2 septembrie, aceasta fiind desemnată și Etapa Regină, cel mai dificil traseu prin prisma cățărărilor spre Păltiniș.

În ceea ce privește echipele participante, Federația Română de Ciclism estimează un număr de circa 20 de echipe prezente la Turul României, printre cele care și-au exprimat deja interesul numărându-se și Bardiani CSF Faizanè (Italia), Delko (Franța, echipă din care face parte și Eduard Grosu, campionul Turului României 2020), Felbermayr – Simplon Wels (Austria) și Wildlife Generation Pro Cycling (SUA, echipă din care face parte și ciclistul român Serghei Țvetcov).

„Mica Buclă este deja mai mult decât un eveniment sportiv și își propune ca de la an la an să pună mult mai mult în valoare obiectivele turistice și peisajele unice ale țării, dar și tradițiile și frumusețea oamenilor locului. Turul României reprezintă o bună carte de vizită pentru țara noastră și este emblema sportului cu pedale din România. Traversăm o perioadă fastă din punct de vedere al performanței prin victoriile lui Serghey Țvetkov în 2018 și Edi Grosu în 2020. Sperăm ca tot mai mulți tineri cicliști să vadă această competiție ca pe o rampă de lansare în <lumea mare>”, a declarat Cătălin Sprînceană, Vicepreședintele Federației Române de Ciclism.

Turul României trece prin Sibiu

„Suntem încântați să continuăm tradiția acestui eveniment emblematic pentru sportul românesc și ne bucurăm să avem parte și anul acesta de un traseu spectaculos, menit să evidențieze frumusețile țării și turismul local. Împreună cu Federația de Ciclism ne propunem să creștem acest eveniment pentru a deveni unul de referință internațională, similar celor din țările cu mare tradiție. Vrem să arătăm tuturor frumusețile României, dar și să încurajăm românii să adopte un stil de viață și mai activ și sănătos”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan Retail România.

Asemenea altor competiții cicliste europene care își continuă tradiția – Turul Italiei, Turul Franței etc., și Turul României va fi organizat anul acesta respectând un set de reguli stricte privind măsurile sanitare redactat în concordanță cu reglementările Uniunii Cicliste Internaționale, Guvernului României și Ministerului Sănătății.

Turul României 2020

Cea de-a 53-a ediție a Turului României s-a derulat anul trecut în intervalul 8-13 septembrie și a reunit 11 echipe din 6 țări care au străbătut un total de peste 700 km. Competiția a debutat cu o cursă prolog la Timișoara, iar ulterior caravana ciclistă a parcurs 5 etape pe rutele: Timișoara – Oradea, Oradea – Cluj-Napoca, Târgu Mureș – Lacul Sf.Ana, Cârțișoara – Transfăgărășan – Curtea de Argeș și, nu în ultimul rând, circuitul de la București.

Marele câștigător al ediției precedente a fost rutierul Eduard Grosu, membru al echipei naționale, victoria sa marcând cea de-a 28-a competiție câștigată de către un român.

Clasamentul general a fost completat de Holler Nikodemus, de la echipa germană Bike Aid, și de polonezul Krawczyk Szymon (CCC Development Team). Rutierii Serghei Țvetcov, component al echipei naționale, și Emil Dima (Giotti Victoria – Savini Due) s-au clasat pe locurile 5, respectiv 7.

Despre Turul României

Turul României sau „Mica Buclă” este cea mai importantă competiție ciclistă din România. Prima ediție a Turului, câștigată de echipa Bulgariei, a avut loc în 1934, pe o distanță de 1026 de kilometri, având 7 etape. Originile Turului datează însă de la începutul secolului trecut. În august 1910, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobila” a organizat Circuitul Munteniei, la care au participat 18 concurenți, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-Butimanu-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima ediție a Turului României, țara noastră devenind a șasea din lume cu propriul tur național. Din 1950 până în 1974, Turul României a fost organizat cu regularitate, urmat de o perioadă de pauză până în 1983. Din 1984, a fost reluată organizarea Turului. Cea mai rapidă cursă parcursă în cadrul Turului României a fost în 1974, între Pitești și București, când cei 109 kilometri au fost parcurși cu o medie de 52,516 km/h. Mircea Romașcanu și Constantin Dumitrescu, două legende ale ciclismului românesc, au câștigat fiecare de 3 ori Turului României, fiind cel mai mare număr de victorii individuale. Ediția din acest an, susținută prin partenerul oficial Auchan Retail România, se va desfășura în perioada 31 august – 5 septembrie. În cadrul competiției, vor fi acordate o serie de tricouri distincte: tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul alb (cel mai bun U23), tricoul roșu (cel mai bun sprinter), tricoul verde (King of the Mountain) și tricoul albastru (cel mai bun român). Mai multe informații despre Turul României 2021 sunt disponibile: http://turulromaniei.com.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică