Gabriela Eminovici, șeful Secției Cardiologie a Spitalului Județean Sibiu, a murit joi, după ce a fost infectată cu covid 19. Fusese transportată la Oradea, în așteptarea transportului la un spital din Germania. Medicul de pe secția ATI a spitalului din Oradea, cea care a tratat-o pe Gabriela Eminovici, spune că nu înțelege de ce aceasta a refuzat vaccinarea.
”Doamna doctor Eminovici a fost adusă în Spitalul Județean de Urgență Oradea miercuri după-amiază. Singura șansă pe care au văzut-o colegii mei din Sibiu a fost plămânul artificial. Doamna doctor a fost adusă pe ventilație mecanică și pe acest plămân artificial.
A fost internată joi dimineață. S-au făcut examinări imagistice și s-au constatat mai multe tromboze pulmonare și un AVC ischemic. În ciuda eforturilor, doamna doctor a pierdut bătălia cu acest virus nenorocit și a decedat joi după-amiază. Avea 54 de ani și 10 luni. Din câte știu, nu era cunoscută cu comorbidități. Am vorbit și cu soțul dânsei și era distrus… Ne pare foarte, foarte rău pentru această tragedie”, a spus Carmen Pantiș, medicul care a tratat-o pe Gabriela Eminovici la Oradea.
Medicul anestezist a precizat că mare parte din colegii săi din spital s-au vaccinat și a recomandat populației să se imunizeze, iar autorităților, să comunice mai mult.
”Nu știu de ce a ales să nu se vaccineze.
În spitalul în care lucrez eu s-a vaccinat un număr mare de medici. Medicii rezidenți au fost vaccinați într-o proporție mai mică, dar asistentele, undeva la 60%-65%. Infirmierii, personalul TESA doresc să se vaccineze.
Ce ne sperie foarte tare este situația post-Covid. Ajungem în situația în care tratăm pacienți care au dus boala pe picioare stând acasă izolați și ajung în spital pe ventilalor.
Între colegii anesteziști nu avem niciunul care nu s-a vaccinat, în Oradea, cel puțin. Eu am trecut printr-o formă gravă a bolii în noiembrie și m-am vaccinat cu prima oportunitate, în februarie.
Reticențele ar trebui îndepărtate. Mesajul meu ca medic anestezist este că vaccinarea este singura soluție să ieșim din pandemie. Nu cred că ar fi bună vaccinarea obligatorie, dar este foarte importantă comunicarea”, a mai spus Pantiș.