Mâncare tradițională de Paști, gătită ”live” în Muzeul din Dumbrava

Muzeul ASTRA organizează în perioada 3-4 mai, a doua și a a treia zi de Paște, prima ediție a evenimentului ,,Gusturile Paștelui”. Este vorba despre o activitate cu specific gastronomic dedicată sărbătorilor pascale. ,,Gusturile Paștelui” va avea loc la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în ambele zile mai sus menționate, începând cu ora 12.

,, În a doua și a treia zi de Paști, 3 și 4 mai, vă așteptăm în Muzeul în aer liber, la Târgul de țară, unde pregătim ateliere culinare începând cu miezul zilei: luni vom prepara ciorba de miel cu macriș și tocană de miel, iar marți tocană de miel alături de pâine coaptă pe vatra cuptorului. Tradiția ne spune că în dimineața de Paști, se gusta și drob, alături de pâine și ceapă verde, iar gospodina punea la foc celelalte preparate specifice sărbătorii făcute toate din miel, simbol al sacrificiului Mielului lui Dumnezeu: ciorba acră, cu mai multă albitură, în care se punea la sfârșit macriș pentru acrire și oțet de la tarhon, alături de frunze de leuștean și pătrunjel; tocănița de miel, servită imediat ce era gata preparată, alături de mămăligă aburindă. Țăranii din satele de munte ale Sibiului spun că savoarea inconfundabilă a ciorbei de miel este de dată de ingredientul minune, măcrișul acrișor, cules, din munte, de la aer curat. Preparatul dulce al sărbătorilor mari a fost și încă este cozonacul cu nucă, cu mac sau cu stafide; alături de acesta se aflau hencleșele sau pasca cu smântână dulce și ouă.”, a declarat Lucian Robu, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului

Bucătarii – gospodari din Mărginimea Sibiului – vor pregăti preparate tradiționale după următorul program:

-luni, 3 mai 2021 – ciorbă de miel; bonus – ouă roșii, tocăniță de miel;
-marți, 4 mai: tocăniță de miel, ouă roșii și pâine de casă la cuptor;

Bucatele pot fi degustate începând cu ora 12. 00 până la epuizarea lor.

Ultima oră