FOTO: Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Sibiu

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim a ajuns la Sibiu.

La Sibiu a ajuns, sâmbătă seara, Lumina Sfânta de la Ierusalim pe Aeroportul Internațional.

FOTO: Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Sibiu

Este al 12-lea an consecutiv în care Sfânta Lumină este adusă în România, tradiţia fiind instituită de Patriarhul Daniel în anul 2009.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Sâmbătă, cu puțin înainte de ora 14, Lumina Sfântă s-a aprins la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Patriarhul Ierusalimului a împărțit-o cu credincioșii. Potrivit credinței ortodoxe, aprinderea luminii sfinte este un miracol divin, care se întâmplă în fiecare an în sâmbăta Paștilor.

De la Ierusalim, flacăra a plecat cu avionul către țările cu comunități creștin-ortodoxe. Fiecare patriarhie națională se ocupă apoi cu distribuirea mai departe către biserici, pentru ca la miezul nopții să fie împărțită credincioșilor.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică