ghiță bârsan - ”avem nevoie de speranță și credință”

Ghiță Bârsan, comandantul Garnizoanei Sibiu, a transmis un mesaj sibienilor cu ocazia sărbătorilor de Paști. Acesta face referire la perioada grea pe care încă o traversăm și spune că aceste zile de Sărbătoare ne pot aduce liniștea.

”Sfintele Sărbători ale Paştilor îmi oferă plăcutul prilej de a vă transmite, din partea întregii comunități militare din Garnizoana Sibiu, expresia celor mai alese gânduri şi urări de sănătate, viaţă îndelungată şi împlinirea tuturor idealurilor.
Trecem, în continuare, printr-o perioadă dificilă, provocată de pandemia generată de virusul SARS-CoV-2, iar acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de speranța și credința pe care Învierea Domnului ne-o insuflă.
Aceste zile de sărbătoare, încărcate de profunde semnificații spirituale, să vă aducă liniște și bucurii și să vă dea încrederea de a privi cu optimism spre provocările viitoare!” este mesajul Gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiţă Bârsan.

Ultima oră

Comentariul meu