Manelistul Dani Mocanu condamnat la şase luni de închisoare cu executare

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat, joi, de către instanțele judecătorești din Argeș, la şase luni de închisoare cu executare.

Dani Mocanu este acuzat de incitare la ură şi discriminare pentru o piesă muzicală însoţită de un video ce a fost postată pe YouTube. Decizia instanței nu este definitivă.
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat joi, de către Judecătoria Piteşti, la şase luni de închisoare cu executare pentru infracţiunea de incitare la ură şi discriminare din cauza piesei „Curwa”.
Totodată, instanţa obligă YouTube să înlăture videoclipul melodiei, publicat pe platforma, precum şi toate videoclipurile conexe. Decizia instanței nu este definitivă.
În rechizitoriu, procurorii au menţionat: „În data de 27.04.2019, inculpatul a încărcat pe platforma online Youtube un videoclip filmat şi montat anterior, prin intermediul căruia a instigat publicul larg, la ură şi discriminare împotriva femeilor. La finalul lunii noiembrie 2019, videoclipul înregistra peste 18 milioane de vizualizări şi a generat venituri de aproximativ 34.000 $, ce au constat în drepturi de publicitate aferente videoclipului”.
Dani Mocanu mai are un un dosar penal pentru rele tratamente şi cruzime faţă de animale după ce la finalul anului trecut într-o piesă a sa a apărut un leu plin de răni şi subnutrit.

Ultima oră