Germania este prima țară europeană care a vaccinat anti Covid 19 un milion de persoane într-o singură zi, a anunţat joi ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, citat de DPA.
Miercuri, medicii de familie din Germania au administrat 730.000 de doze, iar centrele regionale de vaccinare au administrat alte 360.000 de doze, a precizat Jens Spahn.
Acest lucru înseamnă că peste 1 procent din populaţia Germaniei a fost vaccinată într-o singură zi. De la începutul campaniei, mai mult de un sfert dintre germani – 25,9% – au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, iar 7,5% dintre rezidenţi au primit ambele doze, necesare pentru a asigura un nivel optim de imunitate.
Ministrul Jens Spahn a considerat că performanţa de miercuri reflectă progresul rapid al campaniei de vaccinare din Germania, dar a avertizat că ţara lui nu a ajuns încă la imunitatea de grup.
Lothat Wieler, preşedintele Institutului Robert Koch pentru controlul bolilor (RKI), afirmă că autorităţile germane mai au încă multe lucruri de făcut înainte de atingerea acelui obiectiv. Aproximativ două treimi dintre germanii de peste 80 de ani au fost deja vaccinaţi, precum şi aproximativ 30% dintre rezidenţii cu vârste de peste 70 de ani, a precizat el.
Situaţia generală a infectărilor cu noul coronavirus „ne oferă motive să sperăm, dar nu este un semnal că am scăpat definitiv”, a adăugat ministrul Spahn.
Creşterea abruptă a infectărilor a fost oprită, însă numărul noilor cazuri este în continuare ridicat, iar unităţile de terapie intensivă din spitalele germane sunt în continuare pline, a adăugat ministrul Sănătăţii. „Trebuie ca aceste numere nu doar să stagneze, trebuie ca ele să scadă”, a completat Jens Spahn.
Miercuri, rata incidenţei la şapte zile a scăzut la 154 de infecţii la 100.000 de persoane, atingând cel mai mic nivel al său din ultimele două săptămâni.