Iohannis - ”Sunt reticent față de ideea unui pașaport discriminatoriu de vaccinare”

Președintele României a declarat că mu este de acord ca pașaportul de vaccinare să fie folosit în scopuri discriminatorii sau pentru a îngrădi libertatea de mișcare.

Potrivit acestuia, certificatul de vaccinare european va putea fi folosit în scopuri medicale, pentru a demonstra că ne-am imunizat, că am trecut prin boală sau că avem un test Covid-19 negativ, astfel încât să nu fim nevoiți să stăm în carantină în țările europene unde acest lucru este impus persoanelor nevaccinate.

„Acest certificat de vaccinare poate fi folosit pentru motive medicale. De exemplu, dacă vreți să mergeți într-o țară în concediu și aveți certificatul că v-ați vaccinat, ați făcut testul și nu sunteți pozitiv sau că ați avut boala, probabil că puteți să intrați acolo fără alte formalități și fără să trebuiască să stați în carantină, este un lucru destul de important”, a mai adăugat Klaus Iohannis.

Totodată, președintele a ținut să asigure să-i asigure pe cei nevaccinați că pot circula în state europene chiar și fără acest certificat de vaccinare, dar cu condiția să respecte regulile acelui stat.

„Nu putem folosi astfel de certificate pentru a îngrădi, de exemplu, libertatea de mișcare. Dacă o persoană nu are un astfel de certificat nu i se poate spune că nu are voie să călătorească în Europa. Are voie, dar va trebui să respecte restricțiile care sunt în vigoare pentru persoanele din statul respectiv.

Nu existența certificatului este problematică, ci felul în care îl folosim. Să îl folosim pentru motive medicale, dar să nu facem din acest instrument, un instrument al discriminării”, a conchis președintele Klaus Iohannis.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică