Mai e o săptămână până la Paști, iar acum gospodinele se pregătesc pentru masa de sărbătoare. Carnea și preparatele din miel sunt tradiționale, așa că sibienii au început deja să caute cele mai bune oferte. Cei care preferă să cumpere mielul viu și să îl sacrifice au la dispoziție șapte abatoare autorizate în județul Sibiu. Medicii de la Direcția Sanitar Veterinară atrag atenția sibienilor asupra locației de unde cumpără carnea și le dau câteva ponturi pentru a alege marfa proaspătă.
Cei de la DSV Sibiu fac în această perioadă controale periodice pentru a verifica condițiile în care este vândută carnea de miel și ca aceasta să fie în termenul de valabilitate. Dar, chiar și cu această măsură ”bifată”, sibienii ar trebui să fie atenți atunci când cumpără. ”În primul rând carne nu trebuie să aibă alt miros decât cel specific. Nu trebuie să aibă miros alterat. Vizual, clienții să fie atenți al culoarea alb roz pe care o are carnea proaspătă de miel și să nu pară deshidratată, să nu aibă niciun fel de impurități pe ea. Carnea proaspătă are un luciu, un aspect de frăgezime”, spune Șerban Țichindelean, directorul DSV Sibiu.
Aceleași aspecte ale cărnii trebuie urmărite atât în piețele în care se vinde carne de miel, cât și în hypermarket-urile care comercializează aceste produse.
Abatoare autorizate
Sibienii care nu doresc să cumpere carcasă de miel, ci aleg varianta de a cumpăra un miel în viu și apoi să îl sacrifice, au la dispoziție 7 abatoare autorizate de DSV. Orice persoană fizică poate să vină aici cu mielul pentru sacrificare, dar trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca operatorii economici care apelează la aceste servicii: mielul trebuie să fie însoțit de documente care să îi dovedească proveniența, adică să fi fost cumpărat de la un crescător autorizat. Animalul trebuie să aibă cercel de identificare, document de la medicul veterinar al comunei de unde a fost cumpărat. Apoi, după sacrificare, carnea de miel este predată cu ștampila de conformitate, după ce s-au făcut analizele.
Cele șapte abatoare autorizate din județ se găsesc în Cârțișoara, Daia, Bungard, Marpod, Mediaș, Sibiu și Rășinari.