Numărul 112 a fost apelat în 2020 de 4,4 milioane de ori din greșeală, pentru a cere informații, pentru a face farse ori pentru adresa injurii.
„Operatorii STS au preluat, anul trecut, peste 10 milioane de apeluri, în medie, în mai puțin de 4 secunde”, au transmis reprezentanții STS, duminică, printr-o postare pe Facebook, scrie Mediafax.
Aceștia susțin că media europeană este sub 12 secunde.
Conform reprezentanților STS, pentru ca fiecare persoană care sună la 112 să primească ajutor cât mai repede, operatorii STS transferă urgențele către dispecerii agențiilor de intervenție – Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție, Jandarmerie sau Salvamont.
„De 4,4 milioane de ori, a fost apelat numărul unic de urgență, în 2020, din greșeală, pentru a cere diverse informații, pentru a face farse ori a aduce injurii”, se mai arată în postare.