Netflix, Disney și Amazon cheltuie averi pentru crearea de conținut și atragerea abonaților
Sursa: zf.ro

Companiile tech din SUA cheltuie miliarde pentru dezvoltarea conţinutului orientat către potenţialii abonaţi de peste hotare, având în vedere suprasaturarea pieței americane.

Conform The Wall Street Journal, citat de ZF, încercând să îi prindă din urmă pe cei de la Netflix, Disney şi Amazon continuă să se distanţeze de vechiul model de producţie/distribuţie, în care Hollywood-ul îşi expediază în străinătate filmele şi serialele, conţinutul fiind dublat sau subtitrat pentru audienţele respective, scrie Mediafax.

Netflix, Disney și Amazon cheltuie averi pentru crearea de conținut și atragerea abonaților

Acum, cu o linie directă către consumatori, facilitată de platformele globale de streaming, companiile investesc miliarde de dolari pentru a realiza un conţinut specific culturii zonelor cărora se adresează, ademenind astfel tot mai mulţi abonaţi.

„Marea majoritate a abonaţilor vor veni din afara Statelor Unite. Întrebarea este «Cât de internaţional trebuie să fie conţinutul tău pentru a avea succes?»”, spune Erik Barmack, un fost executiv al Netflix.

Creşterea producţiilor internaţionale începe să genereze o explozie istorică de filme şi seriale în limbi precum hindi, franceza, portugheza, germana şi poloneza. Atenţia acordată conţinutului global creează tot mai multă muncă şi competiţie în rândul producătorilor şi scenariştilor internaţionali, inaugurând o nouă eră în care conţinutul american joacă un rol mai mic în industria mondială a entertainment-ului.

Anul trecut, numărul de abonamente de streaming a depăşit 1,1 miliarde la nivel global, de la 400 de milioane de abonamente în 2016. Creşterile au fost alimentate de expansiunea realizată de Netflix, lansarea serviciului Disney+ şi pandemia de coroanvirus, care a ţinut în case un număr fără precedent de persoane.

Netflix a declarat că 89% din abonaţii câştigaţi în T1/2021 – aproximativ 4 milioane – au venit din afara Statelor Unite şi Canadei, iar cel mai vizionat serial din timpul primului trimestru a fost „Lupin”, un thriller al cărei acţiuni se desfăşoară în Paris.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică