Filarmonica din Sibiu - Prima din țară cu echipă de ciclism

Filarmonica Sibiu este prima din ţară cu o echipă de ciclism formată din doi membri ai orchestrei, Cosmin Fidileş şi Antonio Mihail

„Întotdeauna am comparat activitatea unui muzician cu cea a unui sportiv. Studiul tehnicii instrumentale este egalul antrenamentelor, iar prestaţiile muzicale sunt echivalentul evenimentelor sportive. Îndrăzneala, tenacitatea, testarea propriilor limite sau autocontrolul sunt calităţi comune atât muzicienilor profesionişti cât şi sportivilor de performanţă. Eu sunt muzician, dar voi fi întotdeauna dependent de sport (la nivel de amator, bineînţeles), chiar dacă uneori aceasta implică riscuri. Ne completăm personalitatea atunci când îmbinăm profesia cu hobby-urile!”, a declarat violonistul Cosmin Fidileş, concertmaestru în Orchestra Filarmonicii Sibiu, conform Agerpres.

De asemenea, el a mulţumit conducerii instituţiei, Consiliului Judeţean Sibiu şi partenerilor privaţi pentru susţinerea ideii de a avea o echipă de ciclism a Filarmonicii Sibiu.

Ultima oră