spitalul județean despre acuzațiile legate de moartea a doi pacienți - ”au fost urmate procedurile legale conforme”
foto: arhivă

Decesele a două persoane infectate cu Covid-19 care au fost internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu au stârnit suspiciuni în rândul rudelor și aparținătorilor. Este vorba despre un bărbat de 65 de ani care a decedat infectat cu Sars CoV-2, iar rudele spun că se îndoiesc de faptul că bărbatul era infectat și că de fapt acesta avea probleme cu inima. Cel de-al doilea caz este o femeie care a fost transferată din județul Vâlcea la Sibiu. Fiul acesteia spune că mama sa a avut parte de un comportament inuman și de o atitudine discriminatorie din partea personalului medical, din cauza etniei.

Sibianul Petru Rupea, în vârstă de 65 de ani a fost internat pe secția cardiologie, fiind testat pentru Covid de trei ori, iar rezultatul tuturor testelor a fost negativ. După o săptămână, fosta sa nevastă de care divorțase, a fost confirmată pozitiv la testarea Sars CoV-2. Deși cei doi locuiau separat, iar de o săptămână bărbatul era în spital, acesta a fost transferat automat pe secția Covid. Peste câteva zile, pacientul a fost transferat pe secția ATI, unde a și decedat. Rudele acuză de faptul că bărbatul nu ar fi decedat de Covid și spun că nu cred că acesta ar fi fost testat în prealabil. De asemenea, bărbatul le spunea că nu primește apă, iar comportamentul personalului medical lasă de dorit.

spitalul județean despre acuzațiile legate de moartea a doi pacienți - ”au fost urmate procedurile legale conforme”

Mai multe detalii despre cazul lui Petru Rupea: Scandal la Spitalul Județean – Pacient declarat mort de Covid. Rudele neagă: ’’Avea doar probleme cu inima’’

Explicațiile Spitalului Județean Clinic de Urgență Sibiu

Ora de Sibiu a cerut conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu un punct de vedere despre acest caz, iar răspunsul a fost unul succint și ambiguu.

”Referitor la solicitarea dvs., precizăm că pacientul a fost testat Covid, cu rezultat pozitiv și ca urmare a acestui fapt au fost urmate procedurile legale conforme cu situația dată. Acest lucru a fost comunicat și aparținătorilor. ”, transmite purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu, Decebal Todăriță.

Femeia ”lăsată să moară” avea multiple comorbidități

Gabriela Radu a fost transferată din Vâlcea la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu. Deoarece starea ei de sănătate se agravase, pacienta a fost transferată pentru investigații suplimentare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde a fost ulterior internată. Fiul femeii, Mihai Ionel spune că nu a fost de acord cu transferul, însă în cele din urmă a ascultat sfatul medicilor și a acceptat. La scurt timp după internare, starea de sănătate a femeii s-a agravat și a fost mutată pe secția ATI. În cele din urmă, pacienta a decedat. Fiul Gabrielei Radu spune că medicii nu i-au acordat îngrijirea necesară și că ”nu a murit de moartea ei, au lăsat-o să moară”. Mai mult decât atât, când a fost să o ia de la morgă, femeia avea urme de sânge pe față.

Vezi mai multe detalii aici: Medici acuzați că au lăsat o femeie de izbeliște la Spitalul Județean Sibiu – ”Au lăsat-o să moară”

Și în acest caz, răspunsul Spitalului este scurt și sec

”Referitor la solicitarea dvs. , vă transmitem următoarele: pacienta a fost adusă la UPU Sibiu în data de  12 martie anul curent, de la o altă unitate spitalicească, pe fondul agravării stării de sănătate, în condițiile unei forme clinice grave de infecție cu SARS-Cov2. Aceasta a prezentat multiple alte afecțiuni grave (comorbidități). Pacienta a fost internată și au fost urmate procedurile legale conforme cu situația dată. Tot referitor la solicitările dvs., vă comunicăm că în urma analizării riguroase a acestora, apreciem că alte aspecte și informații de ordin medical cu privire la starea pacienților, evoluția acestora, situația diagnostică și terapeutică din perioada internării exced cadrul legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Aceste informații pot fi solicitate doar de către aparținătorii desemnați ai pacienților și pot fi furnizate în condițiile legii.”, transmit reprezentanții Spitalului Județean Sibiu.

”Scopul personalului medical este de a salva cât mai multe vieți omenești”

Conducerea Spitalului a mai transmit că în această perioadă grea, în care traversăm valul trei al pandemiei, principala preocupare a personalului medical din secțiile Covid și ATI Covid este de a asigura diagnosticarea și tratamentul pacienților, cu scopul de a salva cât mai multe vieți omenești.

”Personalul spitalului este dedicat misiunii sale de a asigura starea de sănătate a populației iar SCJU Sibiu respectă dreptul la informare pentru toți cetățenii, în condițiile legii și pe baza unei relații oneste și corecte. ”, spune purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu, Decebal Todăriță.

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Spitalul de Urgență devine tot mai dubios… Politicul, prin managerii care s-au perindat, este vinovat. Spitalul rămâne doar o vacă de muls…