Iohannis avertizează – ”Să nu credem că 1 iunie va fi data de relaxare totală. Nu va fi”
Sursa foto: Administrația Prezidențială

Președintele României, Klaus Iohannis, a explicat joi că restricțiile nu vor fi relaxate automat din data de 1 iunie. Șeful statului spune că aceasta fiind data la care Guvernul va prezenta evaluările pentru posibila relaxare.

„1 iunie e o dată pe care vă rog să nu o supraevaluați. Este data la care guvernul va prezenta evaluările pentru posibila relaxare. Să nu credem, din greșeală, că 1 iunie va fi data de relaxare totală. Nu va fi. Însă eu sunt foarte optimist și cred că în cursul verii vom ajunge acolo. Evident că până atunci mai sunt atâtea săptămâni în care evaluăm mersul pandemiei”, spune Klaus Iohannis.
El precizează condițiile în care restricțiile vor fi relaxate.
„Dacă numărul de infectări scade foarte mult, dacă numărul de persoane grav bolnave scade foarte mult și în paralel numărul de vaccinați crește, atunci, cu siguranță, rând pe rând vom putea să renuțăm la anumite măsuri sau rând pe rând vom putea relaxa măsurile. Sper foarte mult ca în plină vară să ajungem în faza în care măsurile să fie atât de puține încât românii să-și facă concediul în tihnă”, conchide șeful statului.
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat la începutul lunii aprilie că e posibil ca de la 1 iunie să revenim la normal dacă tot mai mulți români se vor vaccina.

Ultima oră