Un șofer dintr-un județ vecin a ”dat-o în bară” și la propriu, și la figurat. Părăsirea unei parcări i-a dat mari bătăi de cap, iar după ce părea că într-un final a reușit să execute manevra, a lovit de trei ori mașina parcată în spatele său.
Întâmplarea a avut loc pe Bulevardul Vasile Milea, chiar în fața unui fast food din apropierea magazinului Dumbrava. Șoferul aflat la volanul unui golf cu numere de Vâlcea care era parcat legal, pe un loc special amenajat a părăsit locul de parcare, fapt ce l-a cam pus în dificultate. După mai multe manevre, a reușit să iasă, fiind orientat drept pentru a reintra în trafic. Părea că ce a fost mai greu a trecut și că nu mai există niciun pericol, însă se pare că, derutat fiind, șoferul a încurcat vitezele și în loc să schimbe în treapta 1, a continuat deplasarea în marșarier, lovind mașina unei firme de livrări care era parcată neregulamentar în spatele său.
A greși e omenește și nimeni nu ar fi făcut scandal dacă șoferul realiza cele întâmplate și cobora să vadă ce s-a întâmplat, sau cel puțin lua legătura cu șoferul, însă vinovatul a mai avut două încercări de a pleca de pe loc, care s-au soldat cu același rezultat. În cele din urmă, șoferul mașinii de livrări a ieșit din local, chiar în momentul în care celălalt încerca să plece.