La plimbare prin Merghindeal cu permis de conducere fals

Un tânăr de 23 de ani din Bârghiș a fost prins de polițiști la volanul unei mașini în localitatea Merghindeal, cu un permis de conducere fals.

La data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 15,00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Merghindeal de către un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Bârghiș.

Conducătorul auto a prezentat polițiștilor un permis de conducere despre care există suspiciunea rezonabilă că ar fi fals, în urma verificărilor efectuate constatându-se că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

”Pe numele tânărului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale, respectiv uz de fals. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Agnita.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Ultima oră