Taximetrist prins cu o sabie și cuțite în mașină - Nu avea nici licență
Foto Arhivă

Un taximetrist, doar cu numele, pentru că licență valabilă nu avea, a fost oprit de polițiști în trafic. La control, în portbagajul mașinii oamenii legii au descoperit un mini arsenal- o macetă și un cuțit. Bărbatul are acum dosar penal și e cercetat pentru că a deținut fără drept obiecte periculoase.

La data de 18 aprilie, în jurul orei 21,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus în regim TAXI pe Bulevardul Mihai Viteazu de către un sibian în vârstă de 26 de ani.

Taximetrist prins cu o sabie și cuțite în mașină - Nu avea nici licență

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține atestat de pregătire profesională, cel aflat la volan fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.450 de lei.
De asemenea, în urma verificării autoturismului, polițiștii au găsit în interiorul vehiculului o sabie tip macetă și un cuțit, bunuri care au fost confiscate.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Cercetările continuă la nivelul Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică