video – dezastru feroviar – cel puțin 11 morți si peste 100 de răniți după ce un tren a sărit de pe șine

Tragedia s-a produs duminică în Egipt. Un tren a deraiat si patru vagoane pline cu călători au sărit de pe şine. Autorităţile au anunțat inițial că nu există morţi, însă ministrul Sănătăţii a revenit şi a precizat că 11 oameni au murit şi aproape 100 au fost răniţi.

Trenul se îndrepta de la Cairo către orașul Mansoura din Delta Nilului, când patru vagoane au deraiat, la aproximativ 40 km (25 mile) nord de Cairo, a declarat un oficial al Căilor Ferate Naționale egiptene într-o scurtă declarație, scrie Reuters.
Dezastrele feroviare egiptene sunt în general atribuite infrastructurii și întreținerii precare, precizează şi france24.com.
Cel puțin 20 de persoane au murit și 199 au fost rănite luna trecută într-un accident de tren în sudul țării, potrivit ultimului bilanţ oficial, pe care autoritățile l-au revizuit de mai multe ori. Procuratura a susținut săptămâna trecută că mecanicul unui tren și asistentul său au părăsit cabina atunci înainte să lovească un alt tren.

https://youtu.be/jSkzl0-kA1g

Președintele Abdel Fattah al-Sisi a promis că va trage la răspundere pe cei responsabili pentru ultimele accidente mortale de tren din ultimii ani. Banca Africană de Dezvoltare a anunțat la începutul acestei luni un împrumut de 170 de milioane de dolari pentru îmbunătățirea siguranței rețelei feroviare din Egipt.

Ultima oră

Comentariul meu