În acest final de săptămână în Munții Carpați, în zone diferite, s-au petrecut șase avalanșe. Două persoane au fost surprinse de zăpadă, dar au scăpat cu viață.

Șase avalanșe s-au produs sâmbătă în diferite zone montane din România. Este vorba despre avalanșe de dimensiune medie care au fost provocate de vânt, de încălzirea vremii sau de schiori. Două persoane au fost în pericol de moarte, dar au avut noroc și au fost acoperite parțial de zăpadă.

„O scurtă răbufnire de iarnă cu temperaturi negative, câteva reprize de vânt și ninsori moderate au determinat nu mai puțin de 6 avalanșe de dimensiuni medii declanșate accidental de către schiori sau boarderi prin ruperea unor plăci de vânt. Majoritatea au fost fără urmări, doar 2 persoane fiind acoperite parțial. Sâmbătă în prima parte a zilei au fost avalanșe de tip placă, iar după-amiază avalanșe de topire”, au anunțat reprezentanții Salvamont.

Cei de la serviciul Salvamont vor continua să ofere detalii despre avalanșe și despre zonele în care există riscul producerii de avalanșe astfel încât turiștii să fie în siguranță.

Ultima oră