Amenzi de peste 10.000 de lei pentru sibienii prinși joi fără mască
foto: arhivă

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 98 de polițiști.

”Astfel, au fost verificate 856 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 56 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 223 de mijloace de transport, din care 10 mijloace de transport în comun.”, transmite purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.500 de lei, dintre care:

  • 53 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
  • 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

În cursul zilei de 15 aprilie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În contextul instituirii măsurii carantinei în  orașul Cisnădie, jandarmii și polițiștii sibieni au acționat în filtre amplasate la intrarea în / ieșirea din zona carantinată, ocazie cu care au fost controlate 1615 persoane și 1235 auto.

În urma desfășurării tuturor activităților de verificare au fost aplicate 5 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

În data de 15 aprilie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 11 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul Sibiu. A fost aplicat un avertisment.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Ultima oră