Iohannis a semnat revocarea lui Voiculescu - Ședința de Guvern, amânată
Sursa: g4media.ro

Președintele Klaus Iohannis a semnat revocarea din funcție a Ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Ca urmare a acestui fapt, ședința de Guvern care ar fi trebuit să aibă loc miercuri, este amânată.

Premierul Florin Cîțu anunța mai devreme că miercuri i-a înaintat președintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a lui Vlad Voiculescu, scrie Mediafax.

Potrivit lui Cîțu, interimatul funcției va fi asigurat de către Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății.

De asemenea, a fost demisă și Andreea Moldovan, secretar de stat la ministerul Sănătății.

Ședința de guvern se amână, în contextul în care premierul Florin Cîțu a decis să îi înainteze președintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a lui Vlad Voiculescu.

„Ședința de astăzi a Guvernului se amână, vom reveni în momentul convocării unei noi ședințe de Guvern”, informează Executivul.

Potrivit unor surse din conducerea Alianței USR PLUS, miniștrii acestei alianțe erau deciși să nu participe la ședința de guvern.

Decizia a venit după ce premierul Florin Cîțu a decis să îi înaintele președintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a lui Vlad Voiculescu.

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, a spus că modul în care a procedat Florin Cîțu, fără consultarea conducerii Alianței USR PLUS și a Coaliției, este absolut inacceptabil.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică