Profesorii nevaccinați ar putea preda doar online - ”Părinții fac presiuni”
foto: arhivă

Ministrul Educației a declarat că există o „presiune din ce în ce mai mare din partea părinților”, ca reluarea școlii cu prezență fizică să fie „doar cu cadrele didactice vaccinate”.

„Vaccinarea este singura soluţie, cred că pentru oricine are un raţionament logic, pentru a încheia, rezolva această criză sanitară. (…) Vaccinarea este un act voluntar, un act de responsabilitate. Înţelegem foarte bine, sunt colegi care au afecţiuni de ordin medical care îi împiedică să se vaccineze. Înţelegem şi reticenţele, reticenţe pe fond şi reticenţe generate de tot ceea ce se promovează în ultimul timp vizavi de un anumit tip de vaccin”, a spus ministrul, într-o conferinţă organizată la Ploiești, citat de Agerpres.

În context, acesta a precizat că nu are niciun fel de rezervă pentru niciun tip de vaccin anti-COVID, în familia sa fiind trei cadre didactice care s-au vaccinat atât cu serul de la Pfizer, cât şi cu AstraZeneca.

Ministrul a adăugat că că există o presiune din partea părinților ca la reluarea școlii să poată preda fizic doar profesorii vaccinați.

„E o presiune din ce în ce mai mare din partea părinților, sigur, fiecare e îndreptățit să aibă propriile îngrijorări, de a solicita reluarea școlii cu prezență fizică doar cu cadrele didactice vaccinate.

Este această presiune care s-ar putea să ne ducă la un moment dat… cu tot dragul, colegii cadre didactice care nu sunt vaccinate vor preda online, chiar dacă în școala respectivă vor fi activități cu prezență fizică. Este o ipoteză, e bine să ne gândim la toate ipotezele. Depinde cât de mare va fi presiunea în acest sens, justificată, dintr-o perspectivă. Perspectivele sunt multiple.”, a afirmat ministrul Educației.
Sursa: Digi 24

Ultima oră

7 răspunsuri la “Profesorii nevaccinați ar putea preda doar online – ”Părinții fac presiuni””