Dezastrul din centrele de plasament din Sibiu - Copii ținuți în condiții inumane - Abuzuri sexuale și bătăi
Sursa: andpdca.gov.ro

Un control al Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu, realizat în luna octombrie a anului trecut, arată cât de dezastruoasă este funcționarea centrelor, dar și condițiile deplorabile în care sunt ținuți beneficiarii. Copiii și tinerii care beneficiază de serviciile sociale locuiesc în condiții inumane și degradante, fără a le fi asigurate necesarul de îmbrăcăminte ori de obiecte de igienă personală, fără a avea acces la un psiholog și fără a putea beneficia de o alimentație sănătoasă. Imaginile pe care ANDPDCA le-a făcut publice au un puternic impact emoțional. Tot ceea ce este prezentat în raportul întocmit în urma controlului nu redă nimic altceva decât nepăsarea și incompetența crasă a celor care se află la conducerea unei instituții publice. Aceștia sunt copiii uitați de lume, copiii care n-au acces la o viață, creștere și educație normală, care trăiesc în încăperi cu condiții insalubre, cu pereți scrijeliți, cu tencuială căzută, în clădiri ce sunt îngrădite de garduri rupte, fără supraveghere video și cu pază incapabilă. E o altă față a Sibiului, ascunsă de ochii lumii.

Dezastrul din centrele de plasament din Sibiu - Copii ținuți în condiții inumane - Abuzuri sexuale și bătăi
Sursa: andpdca.gov.ro

Controalele făcute de ANDPDCA au vizat toate centrele de tip rezidențial din cadrul DGASPC Sibiu. S-a verificat dacă sunt respectate dispozițiile legale privind managementul și protecția copiilor, dar și respectarea drepturilor beneficiarilor serviciilor. Ce a reieșit în urma controalelor este greu de imaginat.

Dezastrul din centrele de plasament din Sibiu - Copii ținuți în condiții inumane - Abuzuri sexuale și bătăi

Complexul de Servicii Prichindelul Sibiu – Fără licență de funcționare

Toate cele trei servicii de tip rezidențial din componența Complexului Prichindelul nu dețin licență de funcționare, sistemele de supraveghere video sunt inexistente, gardul este deteriorat, astfel că minorii pot fugi fără probleme. Mai mult, agenții de pază nu au stabilite atribuțiile pentru supravegherea copiilor, fiind cu ochii în patru doar pe clădiri și curtea complexului. „Unul dintre aceștia a menționat că este în vârstă și are afecțiuni medicale cronice”, se arată în raport. Așadar, paznicul este incapabil să răspundă de copiii aflați în centru. Tot la Prichindelul, ANDPDCA a constatat că minorii cu dizabilități nu primesc alocația zilnică de hrană în cuantum majorat cu 50%, așa cum prevede legea.

Dezastrul din centrele de plasament din Sibiu - Copii ținuți în condiții inumane - Abuzuri sexuale și bătăi
Sursa: andpdca.gov.ro
Dezastrul din centrele de plasament din Sibiu - Copii ținuți în condiții inumane - Abuzuri sexuale și bătăi
Sursa: andpdca.gov.ro

În așteptarea rezultatului testului COVID – Încuiați în camere insalubre

La admiterea în Centrul de Plasament în Regim de Urgență (CPRU), până la primirea rezultatelor testării pentru diagnosticarea COVID-19, copiii sunt găzduiți într-o zonă delimitată, formată din trei camere dotate necorespunzător. În aceste încăperi copiii sunt încuiați și nu au asigurate în mod adecvat obiecte vestimentare, materiale igienico sanitare sau pentru petrecerea timpului liber.

Dezastrul din centrele de plasament din Sibiu - Copii ținuți în condiții inumane - Abuzuri sexuale și bătăi
Sursa: andpdca.gov.ro

Baie „la grămadă”, fără intimitate – Mobilă uzată și saltele prea mici

Persoanele ajunse în CPRU au parte de condiții teribile. Mobila e uzată, n-au spații sanitare care să le respecte intimitatea, iar într-o cameră s-a constat că există și risc de accidentare. „O parte dintre piesele de mobilier prezintă un grad ridicat de uzură, unele paturi nu au saltele dimensionate corespunzător și există spații igienico-sanitare care nu respectă condițiile de intimitate. Într-unul din dormitoare există potențial de accidentare/rănire a copiilor din cauza unui element metalic desprins din calorifer”, se arată în raportul ANDPDCA.

Dezastrul din centrele de plasament din Sibiu - Copii ținuți în condiții inumane - Abuzuri sexuale și bătăi
Sursa: andpdca.gov.ro

Abuzuri sexuale – Cine-i crede pe copii?

Abuzurile sexuale, agresiunile fizice și verbale sunt nelipsite la CPRU. O copilă a ajuns la izolator fiindcă „avea un comportament agresiv față de ceilalți beneficiari”. În lipsa unui psiholog la care copiii ar putea apela, astfel de evenimente, cum sunt agresiunile, se întâmplă destul de frecvent. La momentul întocmirii raportului, postul de psiholog era vacant încă din ianuarie 2020.

Deși copiii acuză abuzuri sexuale, nu se iau măsuri, fiindcă nu există „mijloace de probă”. „În cazul unor minori, specialiștii DGASPC nu au putut concluziona cu privire la abuzurile semnalate de copii (sexual și fizic), menționând că nu sunt și alte mijloace de probă, precum și faptul că nu se poate stabili o cauzalitate între fapta semnalată și prezența indicilor de abuz”, potrivit raportului.

Intervențiile psihologice în cazul copiilor din CPRU nu sunt realizate planificat, pe baza unor programe personalizate de consiliere. Nici în cadrul Centrului de Plasament de la Orlat nu există programe personalizate pentru consilierea copiilor, în ciuda faptului că o serie de abuzuri între beneficiari au avut loc. În raport se arată faptul că au avut loc bătăi, iar fetele au fost atinse în zonele intime de alți copii, însă toate aceste lucruri s-au verificat doar formal.

Copii din Centrul de la Orlat bătuți de polițiști

Doi copii de la Centrul de Plasament din Orlat, care au fost cercetați pentru furturi, au declarat că ar fi fost bătuți de polițiști. Șeful centrului și angajații știau povestea. Ce s-a întâmplat mai departe? Nimic.

„Doi copii au declarat că au fost bătuți de polițiști din cadrul Poliției Orlat, unde au fost audiați în contextul efectuării de cercetări ale unor furturi, situație cunoscută de șeful centrului și alți angajați, violențele exercitându-se atunci când minorii sunt audiați fără a fi însoțiți de angajați ai centrului/DGASPC, în acest fel nefiind respectată procedura audierii în cauzele cu minori”, se arată în raportul ANDPDCA.

Bătaie de joc față de copiii cu dizabilități

Probleme grave sunt și la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități din cadrul CS Prichindelul. Spațiile unde își desfășoară activitatea acest centru nu sunt adaptate pentru tipurile de dizabilități, iar camerele copiilor nu sunt personalizate. Copiii nu beneficiază de servicii de kinetoterapie pentru că, la fel ca postul de psiholog, și cel de kinetoterapeut era vacant la data controlului. Copiii cu deficit locomotor, imobilizați la pat, ar putea să se recupereze cu autorul acestor servicii, însă nu le-au fost oferite nici în anii anteriori.

Dezastrul din centrele de plasament din Sibiu - Copii ținuți în condiții inumane - Abuzuri sexuale și bătăi
Sursa: andpdca.gov.ro

„În cazul unor copii, cererea pentru încadrarea în grad de handicap se întocmește de șeful CS Prichindelul. Din cuprinsul unor dosare, nu rezultă că aplicarea măsurii de protecție specială se monitorizează trimestrial potrivit art. 72 și 73 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Din modalitatea în care sunt prezentate informațiile în cadrul rapoartelor de implementarea a PIS-urilor, care au un conținut aproape identic, nu reies particularități ale dezvoltării și progreselor copilului de la o lună la alta”, potrivit raportului.

Reintegrarea în familie – Doar trei copii adoptați

Unsprezece dosare analizate, opt copii pe listele transmise către ANDPDCA și doar trei dintre ei adoptați. Demersurile au fost făcute greoi, astfel că finalitatea reintegrării în familie a fost întârziată.

Dezastrul din centrele de plasament din Sibiu - Copii ținuți în condiții inumane - Abuzuri sexuale și bătăi
Sursa: andpdca.gov.ro
Dezastrul din centrele de plasament din Sibiu - Copii ținuți în condiții inumane - Abuzuri sexuale și bătăi
Sursa: andpdca.gov.ro

„Din 11 dosare analizate, 8 copii figurau pe lista transmisă către ANDPDCA (din care au fost selectați) cu PIP – reintegrarea în familie. Dintre aceștia pentru 3 s-a stabilit adopția ca finalitate a PIP-ului de la momentul transmiterii listei și până la momentul realizării acțiunii de monitorizare. Finalitatea planului individualizat de protecție ca fiind adopția a fost stabilită în general foarte târziu în raport cu data instituirii primei măsuri de protecție a copiilor, indiferent dacă adopția a fost stabilită ca finalitate a planului individualizat de protecție înainte de intrarea în vigoare a modificărilor legislative intervenite în 12.08.2016 sau ulterior. Demersurile de identificare a rudelor și de obținere a declarațiilor au avut caracter repetitiv. Pentru frați s-a dispus plasamentul la asistenți maternali profesioniști diferiți, deși copiii au intrat în sistemul de protecție la aceeași dată. Neactualizarea situației cu privire la starea de sănătate a copiilor, ca urmare a lipsei documentelor reînnoite la dosar”, se arată în raport.

Dezastrul din centrele de plasament din Sibiu - Copii ținuți în condiții inumane - Abuzuri sexuale și bătăi
Sursa: andpdca.gov.ro

Măsuri impuse în urma controlului – Angajarea de psihologi, reabilitarea spațiilor, bani pentru nevoile personale ale copiilor, mese echilibrate

ANDPDCA a transmis către DGASPC o serie de măsuri și recomandări în urma controalelor. Au fost impuse și termene limită. În linii mari, s-a cerut montarea unor sisteme de supraveghere video, întreprinderea demersurilor pentru licențierea serviciilor sociale din cadrul Centrului de Servicii Prichindelul, amenajarea de spații care să asigure un mediu primitor și prietenos pentru copiii care sunt admiși în Centrul de Primire în Regim de Urgență, asigurarea fiecărui copil necesarul de îmbrăcăminte, încălțăminte și obiecte de igienă personală. De asemenea, s-a cerut realizarea de lucrări de amenajarea și dotare în Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru îmbunătățirea serviciilor. Printre măsurile impuse amintim și identificarea de soluții pentru copiii abuzați neglijați ori exploatați, care au nevoie să vorbească cu specialiști. Totodată, s-a cerut întocmirea unor meniuri care să respecte principiile unei alimentații sănătoase în funcție de vârstele copiilor, iar în cazul copiilor cu handicap să fie majorată alocația zilnică de hrană cu 50%, așa cum este legal, fiind astfel analizat și care este motivul pentru care, până la momentul controlului, copiii nu au beneficiat de sumele de bani pentru nevoi personale. Situația de abuz de la CPRU a necesitat a fi reanalizată. VEZI AICI TOATE MĂSURILE IMPUSE DE ANDPDCA.

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. Nu este admisibil asa ceva, in ce naiba de lume traim ? Voi chiar va jucati cu vietile si sufletele acestor copii nevinovati” !
    Pentru cei asa zisi „responsabili”, asteptam cu prioritate MAXIMA demisia „domniilor voastre” si deschiderea investigatiilor cu privire la incadrarea juridica a acestor fapte. Daca nimeni nu se sesizeaza si aici nu cred ca e vorba doar la nivel de Sibiu, atunci DUMNENEZEU SA-I AJUTE PE ACESTI COPII UITATI DE LUME!!!