Examenul de evaluare națională va avea o sesiune specială
Foto Arhivă

Sorin Ion, ministru secretar de stat în ministerul Educației, a declarat că zilele următoare va ieși un ordin de ministru care stabilește o sesiune specială a examenului de evaluare națională. Aceasta este destinată elevilor care nu au putut susține examenul din cauza carantinării.

Prezent la o dezbatere prilejuită de lansarea campaniei „Vaccinare şi testare pentru învăţare”, secretarul de stat a precizat că intenţia ministerului este ca la acest examen să poată participa toţi copiii, inclusiv cei din localităţile carantinate, scrie Agerpres.

„E aproape oficial, în sensul că, în următoarele zile, va apărea şi ordinul de ministru privind calendarul evaluării naţionale, pentru că este absolut obligatorie o sesiune specială după prima şi asta nu neapărat pentru copiii din localităţile în carantină, ci şi pentru copiii care, în perioada examenelor, sunt infectaţi cu Covid. Ne imaginăm că pentru un copil de nota 10 care nu se poate prezenta la examen şansele de reuşită pe traseul educaţional pe care şi l-a propus sunt aproape nule”, a afirmat Sorin Ion.

El a mai precizat că în ceea ce priveşte bacalaureatul nu se ia în calcul organizarea unei sesiuni speciale, deoarece acesta se desfăşoară, în mod tradiţional, în două sesiuni, una de vară şi alta de toamnă.

În context, inspectorul şcolar general al judeţului Braşov, Ovidiu Tripşa, a anunţat că, potrivit deciziei luate recent de IŞJ, simularea examenului de bacalaureat pentru elevii din municipiul reşedinţă va începe pe 10 mai.

Elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a din municipiul Braşov nu au putut participa la simularea bacalaureatului în perioada 22-25 martie, din cauza faptului că indicele cumulat COVID-19 depăşise 6 cazuri la o mie de locuitori, potrivit normelor legale în vigoare la acel moment, unităţile de învăţământ din localitate fiind închise.

Ultima oră