Două focare noi de pestă porcină africană au fost depistate în județul Sibiu, în urma morții a patru porci.
”Vă informăm că în data de 08.04.2021, pe raza județului Sibiu au fost identificate două focare de Pestă Porcine Africană. Un focare se află într-o exploatație din comuna Bazna (în urma morții a 3 porci), iar al doilea focar a fost într-o exploatație din comuna Velț (în urma găsirii unui porc mort).”, transmite purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.
Ca urmare a confirmării acestor focare a avut loc Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu.
În cadrul ședinței s-a prezentat planul de măsuri pentru fiecare focar în parte și au fost adoptate două decizii: comune cu județele Mureș și Alba.
Pentru focarul identificat în localitatea Bazna s-au stabilit următoarele:
- Localitatea aflată în zona de protecție este : Bazna.
- Fondurile de vânătoare aflate în zona de protecție sunt: F.V.28 Bazna – jud. Sibiu și F.V. 63 Târnăveni – jud. Mureș.
- Localitățile aflate în zona de supraveghere sunt: Velț, Blăjel, Păucea, Boian, Mediaș, Târnava, Colonia Târnava, Copșa Mică, Tarnăvioara, Chesler, Romanești, Valea Lungă și Dârlos – din jud. Sibiu ; localitățile Crăciunelul de Sus, Tătârlaua și Cetatea de Baltă – din jud. Alba ; localitățile Delenii, Botorca și Băgaciu din jud. Mureș.
- Fondurile de vânătoare din zona de supraveghere sunt:F.V.30 Moșna, F.V.31 Ațel si F.V. 32 Dârlos – jud. Sibiu ; V. 28 Jidvei – jud. Alba si F.V. 62 Gănești – jud. Mureș.
În urma confirmării focarului, în exploatație mai trăiau 6 porci, acesta fiind uciși. Animalele ucies și animalele moarte, în cazul măsurilor pentru prevenirea/lichidarea rapidă a focarului de boală, nu au fost evaluate și nu s-a întocmit dosarul de despăgubire, din cauza faptului că proprietarul nu avea înregistrate animalele.
Pentru focarul identificat în localitatea Velț s-au stabilit următoarele:
- Localitățile aflate în zona de protecție sunt : localitatea Velț – jud. Sibiu. Fondurile de vânătoare aflate în raza zonei de protecție sunt: F.V.32 Dârlos – jud. Sibiu și F.V.63 Târnăveni – jud. Mureș.
- Localitățile aflate în zona de supraveghere sunt: Blăjel, Păucea, Bazna, Mediaș, Romanești, Boian, Curciu și Valea Lungă – toate în județul Sibiu ; localitățile Tătârlaua, Cetatea de Baltă, Feisa și Sântămărie – în jud. Alba și localitățile Delenii, Cornești, Botorca, Crăiești, Adămuș, Dâmbău, Târnăveni și Băgaciu – în jud. Mureș.
- Fondurile de vânătoare aflate în raza zonei de supraveghere sunt: F.V.32 Dârlos și F.V.28 Bazna– din jud. Sibiu; F.V. 28 Jidvei si F.V.27 Veseuș – din jud. Alba și F.V. 62 Gănești din jud. Mureș.
Animalul găsit mort nu face obiectul despăgubirii, ca atare acesta nu a fost evaluat și nu s-a întocmit dosarul de despăgubire.
Sti cu pesta porcina tot interese străine o făcut aceasta boala sa ne distrugă porcii sa importam toate sint politic făcute nu voi crede răspunsul vostru ori care ar fi el deci toate sint făcute politic