Cisnădian prins în două zile consecutive că nu a stat în izolare
foto: arhivă

Un tânăr din Cisnădie a dat dovadă nu doar de inconștiență, ci și de dispreț față de lege. Miercuri a fost prins de polițiști la volanul unei mașini, pe DN1, asta după ce cu o zi înainte a fost amendat pentru că a stat în izolare. Prima dată a fost amendat, iar a doua oară i s-a întocmit dosar penal.

În cursul zilei de 6 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au depistat un localnic în vârstă de 32 de ani care a încălcat măsura izolării, bărbatul fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei.
La data de 7 aprilie a.c., în filtrul instituit pe DJ 106 D Cisnădie – DN 1, același bărbat a fost depistat conducând un autoturism spre DN 1.

Cu această ocazie, pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în conformitate cu prevederile articolului 352 din Codul Penal.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Cisnădie.

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților, pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Ultima oră