Medicii sibieni trag un semnal de alarmă - „A crescut numărul pacienților spitalizați”
Foto Arhivă

De Ziua Mondială a Sănătății, medicii sibieni trag un semnal de alarmă. Numărul pacienților spitalizați a crescut, astfel că ne aflăm în plin val trei, motiv pentru care este important să respectăm în continuare măsurile de igienă. Formele virusului sunt tot mai agresive din cauza noilor tulpini în circulație, iar gradul de contagiozitate este mai mare.

Ziua Mondială a Sănătății a devenit o tradiție anuală, după ce în anul 1950 la Adunarea Mondială a Sănătății s-a decis ca data de 7 aprilie să devină ziua de conștientizare mondială a importanței sănătății. Practic, această zi este una dintre cele mai semnificative campanii inițiate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), alături de altele precum: Ziua Mondială a Tuberculozei, Săptămâna Mondială a Imunizării, Ziua Mondială a Malariei, Ziua Mondială fără Tutun, Ziua Mondială de Combatere a SIDA, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge și Ziua Mondială a Hepatitei. Știm cu toții că ultimul an a fost unul care a pus la încercare întreaga lume medicală, întrucât, noul coronavirus a compromis sănătatea a milioane de oameni de pe întreaga planetă.

Medicii sibieni trag un semnal de alarmă - „A crescut numărul pacienților spitalizați”

Chiar dacă a trecut deja un an de când fiecare dintre noi se luptă cu acest virus, el deși invizibil, își face simțită prezența, devenind fatal pentru mulți oameni, mai ales vârstnici. La nivelul județului Sibiu, epidemiologii și medicii sibieni, astăzi, trag un semnal de alarmă, întrucât viața multor semeni este în pericol, și din păcate tot mai mulți dintre ei pierd această luptă.

Izolați-vă la domiciliu chiar dacă simptomele par a fi de răceală

„În contextul epidemiologic actual, ne confruntăm cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri noi de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2, la nivel județean și cu o rată de incidență care se menține crescută (peste 3 la 1000 locuitori) în mod constant de peste două săptămâni. De asemenea, a crescut alarmant numărul persoanelor care necesită internare sau chiar îngrijiri medicale în secțiile ATI, sporind presiunea asupra sistemului sanitar din județul nostru. Transmiterea comunitară a virusului SARS CoV-2 (inclusiv a noii variante britanice B1.1.7) este dovedită și în județul Sibiu ca și în majoritatea județelor din țară. Pentru întreruperea acestei transmiteri și revenirea la un nivel scăzut al incidenței este imperios necesară continuarea tratării cu responsabilitate și intensitate a măsurilor preventive cunoscute care să reducă răspândirea infecției în rândul populației. Solicităm populației să evite persoanele bolnave și zonele aglomerate, să păstreze masca și distanțarea fizică, de fiecare dată când se află în afara locuinței, cu atenție permanentă la igiena mâinilor. Este foarte importantă izolarea la domiciliu în cazul apariției simptomelor, chiar și a celor considerate drept o simplă ”răceală”. Bolnavii nu trebuie să se prezintă la locul de muncă, sau în public cu simptome și vor contacta medicul de familie, pentru a solicita testarea la domiciliu. Testarea este foarte importantă, pentru a preciza exact dacă e vorba de COVID-19, sau nu.

Recomandăm tuturor persoanelor, în special persoanelor cu factori de risc (vârstnici, bolnavi cronici, gravide, etc) să contacteze cât mai repede medicul de familie după debutul simptomelor, pentru ca testarea și începerea unui tratament adecvat să se poată face în cel mai scurt timp. Din păcate, numeroase persoane din aceste categorii de risc se prezintă la spital cu întârziere, cu forme severe, foarte dificil de tratat, sau chiar soldate cu deces.

Păstrarea măsurilor preventive se recomandată și persoanelor vaccinate, care pot transmite virusul, iar în cazuri rare, se pot îmbolnăvi, chiar dacă fac forme mai ușoare”, precizează dr. epidemiolog Georgeta Marga, medic șef al Compartimentului Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile, din cadrul DSP Sibiu

Numărul pacienților spitalizați, în creștere

„În ultima perioadă a crescut numărul de pacienți spitalizați. Suntem în plin val 3 al pandemiei, cu forme mai agresive ale virusului, cu noile tulpini în circulație, cu un grad de contagiozitate mai mare. Din păcate nu avem de a face cu o “banală viroză” sau o “simplă gripă”, iar această percepție greșită, asociată cu tratarea la domiciliu și/sau întârzierea prezentării la medici poate avea consecințe nefaste. Tocmai de aceea sunt mai multe cazuri cu evoluție nefavorabilă și din păcate și decese. Prezentarea promptă la consultul medical, face posibilă diagnosticarea precoce a infecției și inițierea rapidă a tratamentului adecvat, putând salva mai multe vieți. Sibienii trebuie să știe acest lucru și să considere esențială respectarea regulilor legate de distanțare fizică și protecția personală. A acționa cu responsabilitate față de propria persoană și față de cei din jur este primul și cel mai important mijloc de prevenție!”, transmite Conf. Dr. Victoria Bîrluțiu, medic șef Secția Clinică Boli Infecțioase din cadrul SCJU Sibiu.

Focare familiale și în colectivități, cu o agresivitate crescută a bolii

„Prezența în circulație a noilor tulpini cu transmisibilitate crescută a dus două modificări importante: apariția și dezvoltarea rapidă a unor focare familiale sau în colectivități și o agresivitate crescută a bolii, cu dezvoltarea unor cazuri medii severe și critice. Elementele menționate au determinat acest val trei al pandemiei, care pare să nu fie la fel de înalt ca număr de cazuri comparativ cu valul doi dar pare să dureze mai mult. Lupta împotriva infecției cu SARS CoV-2 se duce în spital și se câștigă în societate: prin responsabilitate și respectarea regulilor (distanțare fizică, protecție personală, evitarea contactelor și deplasărilor care nu sunt necesare), la care se adaugă prezentarea la timp la medic, chiar dacă acum ne putem testa la domiciliu cu testele rapide antigen. Nu uitați că agravarea bolii este imprevizibilă, se produce brusc iar amploarea leziunilor pulmonare nu poate fi apreciată la un simplu examen clinic. Totodată, în condițiile noilor clasificări a spitalelor, SCJU Sibiu primește toate cazurile grave și critice care se prezintă în UPU precum și toate cazurile care se agravează în celelalte spitale din județ și la nevoie, chiar și din alte județe”, spune Conf.dr. Calin Cipăian, Director medical în cadrul SCJU Sibiu.

Situația este îngrijorătoare, fiind confirmată nu doar de numărul persoanelor infectate ci și de numărul celor care nu au reușit să facă față virusului. Pe această cale, facem un apel către populația județului să dea dovadă de spirit civic și grijă față de propria sănătate, dar mai ales de sănătatea colectivă, acordând atenție sporită măsurilor de prevenire a infecției cu noul coronavirus, inclusiv vaccinării.

Este din nou, un moment greu, poate unul dintre cele mai grele, dar doar împreună, alături de personalul medical, putem să contribuim la stingerea acestui val epidemic și să ne bucurăm de comuniunea cu cei dragi la Sărbătorile Pascale care se apropie.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică