Valul trei vine cu 30% mai mulți pacienți ca în valul doi
Foto Arhivă

Șeful SMURD București, medicul Bogdan Opriță, atrage atenția că valul trei al pandemiei este mult mai agresiv decât cel de al doilea și că numărul pacienților este mai mare cu aproximativ 30%. Și formele pe care le dezvoltă cei infectați sun mai grave, astfel că tot mai mulți au nevoie de spitalizare.

Bogdan Opriță, medicul șef al UPU – SMURD București, a declarat, duminică, faptul că aceste recorduri negative care vin după alte recorduri negative în privința cazurilor de COVID-19 nu arată nimic altceva decât că la un moment dat s-ar putea ca, dacă numărul pacienților crește, să nu mai putem să avem paturi de terapie intensivă sau paturi cu oxigen, scrie Mediafax.

„Avem o creștere cu 30% față de perioada similară din valul 2. Caracteristica pe care toată lumea trebuie să o înțeleagă este că dacă în valul 2 undeva la 50% din pacienți aveau forme ușoare și puteau să meargă la domiciliu, acum cu greu dăm drumul la 10% din pacienți. Mai toți pacienții au nevoie de oxigen și au nevoie de oxigen în debit mare. Avem nevoie nu numai de paturi. Avem nevoie de echipamente pe care, datorită sprijinului DSU, le-am avut. Dar mai contează și resursa umană”, a spus dr. Opriță.

Acesta precizează că a avut colegi care a venit și i-au spus în față: „Șefule, dă-mi și mie două zile de concediu. Nu vreau decât să dorm. Nu mai pot”.

„Resursa umană este limitată și dacă ajungem să o forțăm poate fi pusă în situația de a nu mai face față”, spune șeful UPU SMURD București.

Medicul Bogdan Opriță mai spune că o altă caracteristică actuală este că și numărul pacienților non-COVID a crescut și el cu 50% în același timp cu creșterea cazurilor de COVID-19.

„Ordinul MS stabilește foarte clar că trebuie să îngrijim ambele categorii de pacienți, astfel încât oricâte paturi la ATI am face noi, ele se vor umple. Noi la spital (…) de la 10 paturi am ajuns la 19. S-au umplut instantaneu. În secția de Boli Interne există 30 de paturi, dar numărul pacienților care ajung să fie admiși în secția de terapie intensivă, dincolo de cei care stau în mod normal în UPU cu mult peste numărul posturilor de lucru din zona roșie, este destul de mare”, adaugă dr. Opriță.

Acesta face apel la populație să colaboreze cu cadrele medicale pentru a reușit, împreună să pună capăt pandemiei.

„Până când nu va exista o colaborare din partea populației, oricât de multe măsuri am lua nu vom putea să ieșim la liman. Trebuie să înțelegeți că avem o capacitate limitată și că nu putem să ne dezvoltăm la infinit. (…) Până în momentul în care populația nu a colaborat (la celelalte pandemii din lume – n.r.) și nu s-a organizat în sensul bun al cuvântului, de a pune stavilă anumitor lucruri care nu sunt ok în societate, nu s-a obținut un răspuns pozitiv. De aceea eu fac apel la populație să participe la acest efort comun, să se vaccineze. Vaccinul ne-a adus un lucru pe care poate nu îl înțelegeți: peste 80% după datele furnizate de cei care se ocupă de vaccinare din populația peste 65 de ani sau cu comorbidități s-a vaccinat. În acest moment nu mai avem astfel de pacienți. Reversul medaliei este că scăzut vârsta la persoanele tinere și sănătoase. Dar pe măsură ce aceste persoane vor fi vaccinate lucrurile vor începe poate să se stingă. Încă o dovadă a eficienței vaccinării”, precizează dr. Bogdan Opriță.

Ultima oră