Tilișca iese din carantină, sibiu

Tilișca a fost prima localitate din județ care a intrat în carantină în acest an. Măsura a fost luată începând cu 19 martie, după ce rata de infectare ajunsese la 6,2 la mia de locuitori. Sâmbătă, 3 aprilie de la ora 16, se ridică măsura carantinei, dar rămân în vigoare celelalte măsuri anti coronavirus.

Rata de infectare din tilișca a crescut semnificativ la mijlocul lunii martie, ceea ce a dus la carantinarea zonei. Nimeni nu a avut voie să intre sau să iasă de acolo fără a fi verificat de polițiști și fără a avea asupra sa declarația prin care dovedeau unde merge. Comitetul județean pentru Situații de Urgență a aprobat ieșirea localității din carantină începând cu sâmbătă, 3 aprilie, de la ora 16.

CITEȘTE: TREI FAMILII AU BĂGAT TILIȘCA ÎN CARANTINĂ 

Dar, în ziua ieșirii Tilișcăi din carantină, rata de infectare este de 5,51 la mia de locuitori. Asta înseamnă că în continuare se aplică o serie de restricții: în zilele de vineri, sâmbătă și duminică magazinele și localurile se închid la ora 18 și nimeni nu mai are voie pe stradă după ora 20.

 

 

Ultima oră