Bătaie în centrul de plasament „Prichindelul” din Sibiu - Copil dus la spital
sursa: wikimapia

Doi copii s-au luat la bătaie, miercuri seara, în centrul de plasament „Prichindelul” din Sibiu. Amândoi sunt beneficiari ai centrului. În urma conflictului, unul dintre ei a fost rănit, astfel că a fost transportat la spital.

O altercație a avut loc, miercuri seara, în incinta centrului de plasament „Prichindelul”. Doi copii, în vârstă de 14 și 16 ai, s-au bătut. Polițiștii au fost chemați la fața locului pentru a aplana conflictul și au deschis și un dosar penal.

„Aseară, în jurul orei 21,00, polițiștii sibieni au fost solicitați să intervină într-un centru de plasament din municipiul Sibiu, pentru aplanarea unei stări conflictuale între doi beneficiari. În cauza s-au intocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a se stabili situația de fapt în vederea aplicării măsurilor legale în consecință”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cei doi copii s-au rănit, astfel că au avut nevoie de îngrijiri medicale. De la centru a fost primită solicitarea conform căreia este nevoie de un echipaj medical.

„Ca urmare a unui apel venit pe numărul de urgență 112, un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu a intervenit de urgență în municipiul Sibiu, str. Bastionului pentru acordarea de îngrijiri medicale pentru doi minori în vârstă de aproximativ 14 și 16 ani”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIbiu.

Minorul în vârstă de 14 ani a fost transportat la CPU Luther, cu traumatism cranio cerebral.

Ultima oră