Firma contractată pentru modernizarea străzii Calea Dumbrăvii – SC Terra Building SRL – a început efectiv lucrările pe tronsonul de stradă care pornește de la intersecția acestei artere cu străzile Bahluiului și Siretului până la intersecția cu strada Ludoș.
„Lucrările pe această stradă au început cu protejarea vegetației existente. O parte dintre arbori, care nu sunt situați în zona lucrărilor, vor rămâne în teren. Cei care sunt amplasați în zonele în care se va interveni cu lucrări vor fi transplantați în alte spații din oraș, fiind extrași fie manual, fie mecanic. Relocarea mecanică se va realiza cu un utilaj special, pentru a proteja rădăcinile, astfel încât arborii să nu fie afectați. Este singurul utilaj din țară de aceste dimensiuni și prima dată când se folosește în România. Majoritatea acestora vor fi replantați pe strada Maramureșului, o parte urmând să fie mutați în incinta Cimitirului Municipal. Subliniez că relocarea arborilor și protejarea vegetației a fost prevăzută de Primăria Sibiu de la bun început în caietul de sarcini și în contractul de lucrări, iar la finalul lucrărilor este prevăzută plantarea a peste 200 de arbori noi pe Calea Dumbrăvii”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Un număr de 20 de arbori au fost extrași manual pentru a elibera amplasamentul în vederea execuției lucrărilor la rețele. În cazul în care, în procesul de relocare, arborii vor fi afectați la nivelul tulpinii, echipele sunt pregătite să intervină cu un mastic cicatrizant care să prevină infectarea arborilor cu dăunători. Alți 60 de arbori de pe acest tronson vor fi extrași cu ajutorul utilajului menționat, acesta fiind capabil să extragă copaci de mari dimensiuni, în siguranță.
Au început și lucrările la rețele. Astfel, în prezent, se lucrează la intersecția străzii Calea Dumbrăvii cu strada Bahluiului, în zona de trotuar, pentru extinderea și reabilitarea sistemului de canalizare menajeră, fără a afecta traficul. Canalizarea se va extinde până la intersecția cu strada N. Filimon, urmând să se instaleze tubulatura, să se amenajeze 7 cămine de vizitare și să se realizeze racordurile la proprietățile private.
Lucrările vor continua cu reabilitarea rețelei de distribuție a apei pe zona cuprinsă între intersecția cu străzile Privighetorii și Nicolae Filimon. Conducta existentă de fontă, veche de mai bine de 20 de ani, va fi înlocuită cu una nouă, dimensionată pentru a satisface necesitățile actuale de consum, reducându-se astfel și pierderile de apă potabilă din sistem.
Reamintim că prin această investiție se vor realiza următoarele:
- carosabil și trotuare modernizate
- bandă specială, separată, pentru transportul public, cu circulație dinspre bulevardul Mihai Viteazu spre strada Siretului
- piste sigure de biciclete în dublu sens, delimitate prin borduri speciale, pe partea dreaptă a sensului de mers spre strada Ludoș
- traseele de circulație pentru pietoni care să asigure deplasarea în deplină siguranță a persoanelor cu dizabilități
- amplasare de mobilier urban: bănci, coșuri de gunoi și rastele pentru parcarea bicicletelor.
- amenajarea de locuri de parcare de-a lungul străzii
- stațiile de autobuz amenajate
- intersecțiile cu cele 21 străzi laterale modernizate
- rețelele aeriene coborâte în subteran.
- sistemul de iluminat public modernizat prin instalarea unor corpuri de iluminat eco-eficient cu LED
- rețea nouă de distribuție a apei
- rețeaua de canalizare extinsă și reabilitată
- sistemul de canalizare pluvială extins
- spațiu verde, cu o lățime de 2m pe ambele părți ale carosabilului, amenajat cu arbori ornamentali și gazon.
Nu ai cum sa faci ceva SMART cu DANCILA de la CJ
Valabil si pentru DANCILA de la Primarie!