Sărbătorile Pascale reprezintă, atât pentru ortodocși, cât și pentru catolici, una dintre cele mai frumoase perioade din an. Pentru toți creștinii, Paștele înseamnă nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Pe lângă semnificația religioasă, aceste trei zile de sărbătoare au darul de a strânge laolaltă familia și prietenii, fiind un prilej de mare bucurie. Membrii familiei se regăsesc cu această ocazie, se strâng cu mic, cu mare din toate colțurile țării sau chiar de peste hotare, ciocnesc ouă roșii, se înfruptă cu bucate tradiționale și celebrează anotimpul renașterii.
Experiență și tradiție în prelucrarea laptelui
Paștele este sărbătoarea învierii și a luminii. Frumusețea Sărbătorilor Pascale înseamnă și pregătirea mesei festive din ziua de Paște. Acesta este un moment important și începe cu câteva zile înainte, atunci când gospodinele încep organizarea meniului și aprovizionarea cu produsele alimentare necesare. În funcție de zona în care locuiește, fiecare familie se pregătește conform tradițiilor locului. Rețetele pot fi variate, dar cozonacul și pasca precum și felurile speciale cu carne de miel sunt nelipsite de pe masa românilor. Pentru o masă tradițională reușită în familie, atât pentru Paștele catolic, cât și pentru cel ortodox, Fabrica de Lactate Seviș din Sibiu își așteaptă clienții cu cele mai gustoase produse și specialități din lapte proaspăt de vacă de la ferma proprie, dar și din lapte de oaie de la celebrii ciobani sibieni din vestita Mărginime a Sibiului. Produsele Seviș, care de ceva vreme apar într-o nouă înfățișare, sunt cunoscute deja sibienilor, dar și consumatorilor de lactate din întreaga țară. ,,Pentru sărbătorile de Paște, pentru clienții noștri care deja se gândesc la meniu, îi asigurăm că îi așteptăm ca în fiecare an cu produse proaspete și de calitate. Pot încerca cu încredere brânza noastră de vaci, dulce și cremoasă, perfectă pentru tradiționala pască. De asemenea, aceștia pot profita săptămâna aceasta, între 29 martie – 4 aprilie 2021, de oferta specială la smântâna vrac cu 30% grăsime, ofertă pe care am pregătit-o în mod expres pentru această perioadă. Ne încurajăm clienții să rămână alături de noi, mai ales, că vor mai urma și alte promoții, la produse destinate pregătirii preparatelor specifice de Paște ”, își îmbie cu drag cumpărătorii, Magda Horhat, managerul Fabricii de Lactate Seviș Sibiu.
Specialități meșteșugite cu drag
Mesele românilor sunt întotdeauna bogate cu mâncăruri fel de fel cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Produsele lactate Seviș sunt aliatul perfect pentru astfel de momente minunate. Telemeua proaspătă de vacă, cașcavalul maturat Păltiniș, brânza de burduf de Crinț, din lapte de oaie și vacă, alături de legume sănătoase, roșii, castraveți, ridichi sau ardei, ,,încropesc” un mic dejun delicios pentru frumoasa dimineață de Paște. ,,Brânza de burduf de Crinț este un produs special, de calitate, preparat din lapte de oaie și lapte de vacă, preferat de iubitorii de lactate, și al cărei preț este cel mai bun de pe piața de profil din Sibiu”, adaugă Magda Horhat. Seviș este un ajutor de nădejde pentru toate mesele unei zile de sărbătoare. La prânz, neobositele gazde își pot aștepta invitații cu nelipsita ciorbă de miel, care este cu atât mai delicioasă și mai aspectuoasă, cu cât este dreasă cu smântâna proaspătă de la Seviș, cu 30% grăsime. Desertul, vedeta oricărei festivități, de această dată, tradționala pască de Paște, gătită din aluat pufos si cu umplutură din gustoasa brânză dulce de vaci de la Seviș, ouă, zahăr, stafide și diferite arome, este de asemenea pe placul tuturor. Păstrând nealterate rețetele tradiționale din Mărginimea Sibiului, și gustul care te duce mereu cu gândul la senzația de ,,acasă”, Seviș le oferă de fiecare dată clienților lactate 100% autentice și produse desăvârșite pentru orice ocazie.
De sărbătorile acestea, și nu numai, alegeți să susțineți producătorii locali. Veți avea atât garanția unor produse naturale, cât și satisfacția susținerii comunității din care faceți parte! Lactate Seviș vă așteaptă cu drag în locațiile proprii din Piaţa Cibin, Piaţa Rahovei, intrarea magazinului Carrefour, incinta Fabricii de lactate (Cisnădie, Str, Sibiului, nr, 48).
Bine,bine,la halealā va stā capul!!!!
Pârâul Sevis este poluat si continua sā fie poluat!!!dupa masa de paşte,va rog sa faceti o plimbare….ajutā la digestie.